În prima jumătate a anului curent, schimburile comerciale între Ucraina şi Republica Moldova au crescut cu peste 40% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2017.
Cetățenii din Georgia, Ucraina, Azerbaidjan și Republica Moldova ar putea vorbi la telefon fără a achita tarife de roaming. Subiectul a fost discutat ieri în cadrul reuniunii șefilor de Guverne GUAM.
Comisia politică externă și integrare europeană a examinat proiectul de lege pentru ratificarea Înțelegerii cu privire la modificarea Acordului de grant dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Japoniei.
După ani de dezbateri legate de tehnologiile disruptive, managerii sunt obligați să treacă la fapte. Conform studiului MERCER, 96% dintre companiile din Marea Britanie au menționat inovațiile ca fiind obiectiv prioritar.
Proiectul „Oraşe verzi durabile” lansează un program de granturi pentru soluţii noi şi inovative de dezvoltare urbană modernă şi prietenoasă mediului ambiant.
Ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, a avut ieri, 4 octombrie, o întrevedere reprezentanții unei companii chineze, interesată de dezvoltarea proiectelor comune în domeniul de producere, pe teritoriul Aeroportului Liber Internațional Mărculești, precum și de exportul de produse alimentare din Moldova spre China.
Ministerul Economiei și Infrastructurii anunță că este în căutarea candidaților pentru funcția de administrator al parcului IT – „Moldova IT Park”. Conform legislației în vigoare, administratorul este desemnat în funcție de către Guvern, la propunerea Ministerului Economiei și Infrastructurii, pe un termen de 5 ani.
Își schimbă sutana pe haine de muncă. Părintele Ghenadie Dascăl din satul Văratic muncește din greu pentru a-și ajuta sătenii și a-și întreține familia.
21 de milioane de lei - economii anuale pentru investitorii străini. Este rezultatul reformei facilitării obținerii permiselor de muncă și de ședere în Moldova.
La bine și la rău, șefii sunt modele în birou, stabilind astfel ritmul și cultura organizațională. Când sunt și dependenți de muncă, însă, pot face lucrurile dificile pentru angajați. Ar trebui să îi imiți stilul?
Unul din studiile realizate de Leadership IQ a constatat că doar 42% dintre angajați spun că învață mereu sau frecvent la locul de muncă, în timp ce 39% dintre angajați au declarat că nu învață niciodată sau foarte rar la locul de muncă.