6 căi prin care îți dai seama dacă angajații tăi învață

  • 4 oct. 2018, 15:39
  • 597

Unul din studiile realizate de Leadership IQ a constatat că doar 42% dintre angajați spun că învață mereu sau frecvent la locul de muncă, în timp ce  39% dintre angajați au declarat că nu învață niciodată sau foarte rar la locul de muncă.
Cert este că, indiferent de industria sau tipul de business, nevoia de învățare și dezvoltare continue este la fel de necesară, iar orice angajator are nevoie să se asigure că există o cultură puternică a învățării în mediul de lucru pe care îl pune la dispoziție.
Tu știi dacă angajații tăi învață? Iată 6 modalități prin care îți poți da seama dacă este sau nu așa:

1. Pun întrebări

Este un fapt real că cel care vrea să învețe este dornic să pună întrebări pentru a-și arăta interesul de învățare cu privire la un subiect sau altul și să câștige astfel cunoaștere de la cei care sunt în măsură să i-o ofere.
Un astfel de angajat va înțelege că a învăța direct de la sursă poate reprezenta cea mai bună cale de a-și îmbunătăți rezultatele la muncă și ar putea să caute să beneficieze de mentoring sau, cel puțin, de ghidaj de la un membru mai experimentat din echipă care să îl ajute să progreseze și să-și atingă scopurile profesionale.  

2. Implicare activă

Un angajat care avansează cu succes și beneficiază de formare profesională se va strădui mai mult la locul de muncă prin implicare activă și continuă în situații care ar putea ieși din lista lui curentă de responsabilități sau descriere a postului.
Este un semn fantastic atunci când noii angajați recrutați cer să participe la conferințe în care își vor lărgi cunoștințele despre industria în care activează. Aceștia sunt indicatori extraordinari ai unei persoane care are ceea ce este nevoie pentru a progresa prin programele de învățare și dezvoltare. De asemenea, este bine de știut că implicarea nu trebuie să aibă loc neapărat întotdeauna la locul de muncă. Angajații care învață vor încerca în mod activ să își găsească locul în cadrul culturii organizației. Evenimentele de networking, conferințele și evenimentele sociale ale organizației sunt locuri excelente pentru a dezvolta încrederea angajatului în rolul pe care îl deține și pentru ca acesta să obțină o viziune mai largă a industriei per ansamblu.

3. Proactivitate

O altă cale de a-ți da seama dacă angajații tăi învață este nivelul de proactivitate. O creștere semnificativă a proactivității este similară unei implicări active în care angajații folosesc și demonstrează un nivel înalt de inițiativă pentru a prelua controlul asupra propriei învățări.

4. Comunicare îmbunătățită

O comunicare bună constituie un factor cheie pentru orice mediu de lucru. S-a constatat că angajații care sunt dedicați în a-și crește gradul de învățare și dezvoltare vor lua inițiativa de a comunica fără nicio altă introducere cu angajații relevanți. A-i identifica pe cei care te pot ajuta să înveți sau să rezolvi probleme este o abilitate extrem de valoroasă pentru orice angajat și arată dorința acestuia de a învăța și a se dezvolta mai mult.
Dar comunicarea nu se produce pur și simplu ca o magie la locul de muncă. Angajații motivați vor folosi ocazia de a descoperi mai mult despre industria în care lucrează, cunoscând și socializând cu persoane noi și construind relațiile de care au nevoie pentru a progresa atât profesional, cât și personal.

5. Încredere crescută

Fie că au încrederea de a-și prezenta idei noi la o întâlnire, să își asume noi responsabilități sau să fie capabili să vină cu argumente solide în sprijinul ideilor lor, asta îi "dezvăluie" pe acei angajați pe care învățarea îi face să aibă un nivel crescut de încredere și auto-valorizare. Aspect pozitiv atât pentru ei, ca angajați, cât și pentru angajator. 

6. Performanța muncii

Acesta este un indicator clar pentru cineva care este dorinic să învețe și să își îmbunătățească abilitățile. Statisticile și procentele nu pot fi mereu capabile să ofere o imagine clară asupra experienței și călătoriei de învățare a angajaților, de aceea, este important să vezi întregul ansamblu pentru a le înțelege performanța muncii. De obicei, angajații care sunt fericiți la locul lor de muncă sunt și aceia care merg și mai departe pentru a învăța și mai mult. Ascultă feedback-ul de la clienți, de la alți angajați sau de la persoanele din top management pentru a-ți da seama dacă angajații progresează cu adevărat în rolul pe care îl dețin în cadrul organizației.