Statele membre UE au importat în 2018 articole de îmbrăcăminte în valoare de 166 miliarde euro, dintre care puţin peste jumătate (51% sau 84 miliarde euro) au venit din afara spaţiului comunitar, arată datele publicate luni de Eurostat.
Piața de globală de smartphone-uri este una foarte interesantă, mai ales când ai în vedere sumele fabuloase pe care le investim în noi modele de iPhone, Samsung sau Huawei.
Acest lucru devine posibil odată cu inaugurarea Centrului Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”. Aici vor fi instruiți anual și peste 1000 de profesori în utilizarea tehnologiilor digitale în procesul educațional.
Piaţa cardurilor bancare se dezvoltă cu paşi rapizi, dar moldovenii continuă să facă achitările preponderent cu cash. O parte dintre comercianţi nu deţin post terminale, iar alţii nu şi le-au instalat ca urmare a comisioanelor mari.
Executarea creanțelor bănești conform Regulamentului cu privire la procedura de executare a creanțelor bănești se efectuează de către SFS în conformitate cu prevederile titlului V cap. 9 din Codul fiscal, care se aplică suplimentar la prevederile Codului administrativ.
Agricultura ecologică este unu dintre tendințele principale urmărite la nivel mondial. Și dacă în Republica Moldova sunt înregistrate doar circa 140 de companii specializate în cultivarea produselor ecologice, în Uniunea Europeană această direcție devine din ce în ce mai populară.
În acest an am putea avea un nou Cod al muncii, mai multe servicii digitalizate, dar și un business ombudsman. Acestea sunt câteva din prioritățile pentru 2019 anunțate de Consiliul Economic de pe lângă Prim-ministru în cadrul Raportului anual de activitate pentru anul 2018.
Poate oare angajatorul să refuze acordarea concediului neplătit părinților necăsătoriți care au copii în vârstă de până la 14 ani? Care este durata maximă a unui asemenea concediu?
Secretarul de stat pe domeniul cooperării internaționale și infrastructurii calității, Iuliana Drăgălin, a reprezentat Moldova la conferința „10 ani de Parteneriat Estic: Convergențe Economice și Oportunități de Afaceri”, desfășurată la Praga.
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă informează persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă despre cele mai plătite joburi pe piața muncii, conform declarațiilor agenților economici.
Roman Naghirneac și Andrian Jurat sînt absolvenți ai Universității Tehnice din Moldova. Aceștia au luat premiul mare la concursului Smart Design Challenge.
Producătorii agricoli din țara noastră mai au în depozitele frigorifice circa o mie de tone de struguri. Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Nicolae Ciubuc, a declarat că stocurile ar putea fi epuizate până la sărbătorile de Paști.
A plecat peste tot în lume, avînd de fiecare dată posibilitatea de a se stabili peste hotare, însă nu a făcut acest pas, chiar dacă recunoaşte că Republica Moldova mai are de muncit pînă cînd va deveni o ţară de vis.