Agricultura ecologică este unu dintre tendințele principale urmărite la nivel mondial. Și dacă în Republica Moldova sunt înregistrate doar circa 140 de companii specializate în cultivarea produselor ecologice, în Uniunea Europeană această direcție devine din ce în ce mai populară.
Una dintre țările memre UE, lider la acest capitol, este Franța, producătorii francezi manifestând tot mai mult interes față de fructele și legumele ecologice. Astfel, potrivit Agrimaroc, în anul 2018 a fost atins un număr record de agricultori ecologici înregistrați, iar peste 6200 de exploatații au fost convertite pentru producerea ecologică. Acest lucru înseamnă că, una din zece întreprinderi agricole asigură producerea ecologică.
Franța este una dintre țările UE în care prețurile pentru produsele eco sunt unele dintre cele mai mari, iar producerea stimulată, inclusiv prin mișcări ecologice. Conservarea biodiversității și a solurilor, combaterea încălzirii globale, evitarea îngrășărilor minerale excesive și multe alte măsuri sunt întreprinse de către producătorii francezi pentru asigurarea lanțului eco.