Secretarul de stat pe domeniul cooperării internaționale și infrastructurii calității, Iuliana Drăgălin, a reprezentat Moldova la conferința „10 ani de Parteneriat Estic: Convergențe Economice și Oportunități de Afaceri”, desfășurată la Praga.
Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la surse din cadrul Ministerului Economiei şi Infrastructurii, ea a prezentat evoluțiile și perspectivele Republicii Moldova, aspectele economice asupra colaborării în plan politic, precum și impactul implementării Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (ZLSAC/DCFTA), prin evidențierea principalelor progrese și evoluții.
Evenimentul vizează dimensiunea economică a parteneriatului Estic (PaE) în contextul aniversării a 10 ani de la instituirea acestuia și se axează pe procesele de reforme și integrare economică a statelor și evoluțiile în comerțul UE. De asemenea, a fost desfășurată și Conferința Teritorială de Export, orientată spre prezentarea oportunităților de afaceri din fiecare stat PaE mediului de afaceri ceh.
Conferința a fost deschisă de către prim-ministrul Republicii Cehiei, Andrei Babiš. În cadrul evenimentului, participă miniștri/viceminiștri ai economiei din cele șase state și reprezentanți ai altor instituții responsabile de cooperarea comercial-economică, precum și Comisari ai UE.
De asemenea, secretarul de stat urmează să aibă o întrevedere bilaterală cu viceministrul Industriei și Comerțului al Republicii Cehe, Eduard Muricky, în vederea consolidării relațiilor de colaborare pe diverse domenii de activitate.