Viitoarele iPhone-uri ar putea fi curbate și folosite fără atingerea ecranului

  • 5 apr. 2018, 15:25
  • 1 201

Apple lucrează la implementarea a cel puțin două tehnologii noi pentru viitoarele sale smartphone-uri, care ar putea schimba atât felul în care acestea arată, cât și cum sunt utilizate.

Conform Bloomberg, Apple lucrează activ la două noi abordări pentru iPhone. Una dintre acestea ține de construcție și prevede ca terminalul să fie curbat, pe când cea de-a doua aduce în calcul operarea dispozitivului prin gesturi care nu presupun atingerea ecranului, scrie profit.ro

Niciuna dintre cele două tehnologii nu reprezintă ceva nemaivăzut, însă este de așteptat ca Apple să vină cu o interpretare proprie care să diferențieze clar compania americană de încercările anterioare. Telefonul curbat nu este o noutate, atât Samsung, cât și LG, dintre cei mai mari producători, au avut mai multe modele cu această caracteristică ce nu aducea niciun plus practic. Spre deosebire de aceștia, însă, se pare că Apple își va îndoi telefonul invers, spre interior.

Este posibil ca această abordare diferită a îndoirii cadrului telefonului să permită Apple implementarea unor aplicații care să facă din acest tip de construcție mai mult decât o chestiune cosmetică. Și folosirea telefonului fără atingerea ecranului a mai fost implementată până acum într-o formă limitată. Galaxy S4, spre exemplu, permitea utilizatorilor să facă scroll în browser sau să vadă pozele din galerie trecând degetul pe deasupra ecranului. Și Microsoft a experimentat cu o facilitate similară pentru smartphone-urile cu Windows Phone, însă nu a ajuns niciodată la un nivel care să le aducă o utilizare concretă într-un produs final. 

Cele două tehnologii s-ar afla în prezent în faza de cercetare și dezvoltare, având încă doi ani până să poată fi implementate într-un iPhone. Cum Apple vine cu un model care aduce noutăți importante la 2-3 ani, iar ultimul astfel de telefon a fost lansat anul trecut, se poate presupune că cele două tehnologii vor face parte din primul smartphone al companiei care se va diferenția clar de iPhone X.