Cele cinci detalii de brand personal care îi fac pe ceilalți să aibă mai mult succes decât tine

  • 6 apr. 2021, 12:28
  • 1 427

Noțiunea de brand personal este încă nouă, dar se afirmă tot mai mult în ultima vreme. Oamenii încep să realizeze că succesul în carieră depinde, pe lângă experiență și profesionalism, și de imaginea pe care și-o creează atât în online, cât și în offline.

Când vorbim de carieră, ne referim deopotrivă la freelanceri, afaceriști și angajați. De pe poziția pe care se află, prin ceea ce face, fiecare om influențează direcția în care merge o afacere și poate contribui la aceasta în mod pozitiv sau negativ.

De aceea, mulți sunt cei care lucrează la imagine, având grijă la impresia pe care le-o produc celor cu care vin în contact sau investind în cursuri care să îi ghideze în acest sens. Între informațiile pe care le primesc de la specialiștii în construirea și consolidarea brandului personal, se ascund și câteva detalii a căror importanță este neglijată de mulți, deși ele fac ca unii să aibă mai mult succes decât alții.

Am listat într-o ordine aleatorie aceste detalii, în speranța că ți le vei nota și vei avea grijă să le bifezi atunci când îți propui să lucrezi la imaginea ta – fie ea personală sau profesională.

Impresia olfactivă

Simțul olfactiv ne însoțește peste tot și, fără să conștientizăm, ne impregnează în minte fel și fel de arome, parfumuri sau mirosuri pestilențiale. Oricât de bizar ar putea să sune, simțul olfactiv contribuie la impresia pe care ne-o facem despre oameni, tot astfel cum contribuie la impresia pe care noi le-o lăsăm celorlalți. De aceea, se cuvine să acordăm o atenție deosebită felului în care mirosim, astfel încât să nu fim nici sufocanți cu parfumurile pe care le folosim, dar nici să emanăm mirosuri naturale care să sugereze despre noi că suntem neglijenți cu igiena corporală. Dacă avem un birou sau un show-room în care ne primim clienții este, de asemenea, extrem de important ca în spațiul respectiv să creăm un ambient olfactiv plăcut care să se impregneze pe termen lung ca impresie pozitivă în mintea celor pe care vrem să îi fidelizăm.

Intensitatea și combinațiile de culori

Se spune că cel mai important este să știi să vorbești astfel încât nimeni să nu mai observe altceva decât cuvintele tale și sensurile pe care le dai acestora. Știm însă toți ce pondere însemnată are totuși comunicarea non-verbală în relațiile interumane. De aceea, pentru ca vizual să lăsăm impresia bună pe care am lăsat-o prin cuvintele noastre, este de mare ajutor să fim atenți la culorile pe care le folosim în alegerea hainelor, a mobilierului pentru birou și chiar a mașinii pe care o conducem. Este demonstrat științific faptul că în subconștient, oamenii atribuie o anumită semnificație culorilor și ajung să ne judece prin prisma lor, fără ca măcar să își propună asta. Gândește-te numai la filmul „Blonda de la Drept”, a cărui acțiune s-a centrat pe contrastul dintre culorile neadecvate pentru mediul în care activa tânăra și inteligența care putea fi estompată tocmai de opțiunea ei pentru culori dezavantajoase la nivelul comunicării mesajelor subliminale în mediul de business.

Limbajul trupului

Revenind la ideea importanței însemnate pe care o are comunicarea non-verbală, este important de accentuat faptul că gesticulația poate să îl conducă pe interlocutor către concluzii despre noi și personalitatea noastră pe care nimic să nu le poată contracara. Merită reținut la acest nivel faptul că un om nu își poate controla gesturile pentru mai mult de o jumătate de oră. De aceea este important să fiți autentici și să nu încercați să păreți ceea ce nu sunteți sau să spuneți lucruri în care nu credeți. La un moment dat, veți scăpa lucrurile de sub control și veți face un gest care să vă trădeze personalitatea reală sau adevăratele intenții și credințe.

Dicția și intonația

Cuvintele au impact în sine prin încărcătura semantică pe care o poartă cu ele, însă felul în care sunt pronunțate le poate da o greutate mai mică sau mai mare. Dacă ești interesat să îți captezi auditoriul prin ceea ce spui, asigură-te că ai o dicție bună, că știi să subliniezi cu emfază moderată cuvintele pe care mizezi în discursul tău, astfel încât să cucerești pe oricine și să îți sporești popularitatea. Dacă pronunți cuvintele incorect, dacă ridici tonul prea mult sau, dimpotrivă, vorbești prea încet, te expui riscului ca mesajele tale să nu ajungă la receptor sau să fie recepționate distorsionat. În felul acesta, imaginea ta ar putea avea foarte mult de suferit.

Sunetul de fond

Fie că vorbim despre un show-room sau despre un online meeting, fondul sonor este foarte important. Dacă într-un magazin de prezentare urlă muzica într-atât, încât omul să nu poată discuta cu vânzătorul despre aspectele care îl interesează pentru o anume achiziție, asta poate crea o impresie negativă. La fel și în online, dacă ai o întâlnire de afaceri sau un interviu, dar pe fundal se aude o muzică romantică, house sau hip-hop, imaginea ta este alterată de un detaliu care poate strica într-o secundă tot ce te-ai străduit să construiești într-un timp îndelungat.

Așadar, dacă ai pornit pe drumul construirii și consolidării unui brand personal care să te ajute în carieră, dacă ții la imaginea ta și vrei să te apropii cât mai mult de succes, oprește-te cu seriozitate și asupra acestor cinci aspecte și acordă-le întreaga ta atenție. Amintește-ți că, în fond, viața e compusă din detalii.