Înscrierea copiilor la grădiniță și în clasa I se va putea face și on-line

  • 7 mai 2020, 10:30
  • 516

Părinții care doresc să-și înscrie copiii pentru a merge la grădiniță, o pot face online prin intermediul platformei egradinita.md, informează MOLDPRES.

În același timp, platforma de înscriere online a copiilor în clasa I va funcționa după ce Ministerul Educației, Culturii și Cercetării va emite un ordin cu privire la procesul de înscriere a copiilor. Din data de 21 mai, părinții, copiii cărora întrunesc condițiile de înscriere și maturitatea școlară, vor depune dosarele on-line la adresa escoală.chisinau.md.

“În acest moment, pe platforma escoala.chisinau.md are loc testarea unor module noi pentru definitivarea acestei platforme”, a anunțat primarul capitalei, Ion Ceban.

Edilul a specificat că detaliile de înscriere vor fi anunțate după ordinul emis de ministerul de resort și că cele două platforme virtuale vor fi integrate cu portalul educatieonline.md.