Am putea crede că a te plânge este un obicei tipic pentru țara noastră, dar nu este chiar așa. Acest lucru se pare că ține de natura umană și, da, poate fi accentuată în anumite societăți, dar nu este o caracteristică specifică unui grup social anume.
Subiectul a atras atenția, a fost măsurat și intens discutat. Will Bowen a publicat în anul 2007 lucrarea „A Complaint Free World: How to Stop Complaining and Start Enjoying the Life You Always Wanted”, unde a vorbit despre cinci motive pentru care oamenii se plâng:
1. Un prim scop ar fi de a intra în vorbă cu alte persoane, de a căuta conectare cu cei din jur. Este mai simplu să începi o discuție cu cineva necunoscut, pornind de la teme de discuție comune și cu o tentă negativă. Fie că te plângi de starea vremii, de un dispoziitiv sau de starea de sănătate, este o modalitate facilă de a deschide o discuție, este un subiect comun, care, dacă prinde, ne oferă senzația de solidaritate cu cel de lângă noi.
2. Evitarea responsabilității prin declinarea responsabilității poate fi un alt motiv. Te poți plânge de un anumit context pentru a evita responsabilitatea. Nimic nu merge bine, prea multe probleme, deci nu ai ce să faci, nu există soluții viabile.
3. Unii indivizi au nevoie să se laude cu superioritatea lor (ca nevoie de compensare a sentimentelor de inferioritate); dacă se plâng de cei din jur, dacă le subliniază laturile slabe, implicit ei pică într-o lumină pozitivă, sunt mai performanți, mai buni.
4. Nevoia de control a celor din jur este și ea adusă în discuție de către Will Bowen. Dacă te plângi de ideile unei persoane îi poți determina pe cei din jur să fie mai atenți și, poate, chiar să accepte ideile tale. Este un mecanism clasic în dezbaterile politice.
5. O altă situație în care se folosește acest mecanism este cel în care oamenii caută scuze pentru a evita un eventual eșec sau o mustrare. Te poți plânge de ce zi plină ai avut la birou pentru a scuza un eventual reproș că nu ai sunat acasă.
De ce unii se plang mai mult ca altii
Situațiile de mai sus sunt de găsit, măcar o dată, în viața fiecărui individ. Totuși, există persoane care iși fac un stil de viață din ase plânge. Descurajarea, de cele mai multe ori, duce la transformarea fiecărui eveniment sau discuție într-un moment de lamentare.
Este bine de știut că oamenii simt diferența de atitudine între cei care se plâng și cei care se tânguie constant, căutând mila celor din jur. Există studii care demonstrează că această capacitate de a discerne între cele două stări apare chiar și la copiii de trei ani.
Cum să facem să ne orientam mai mult pe găsirea unei soluții decât pe problema în sine
Cu toate că ne este ușor, și ne și place, să ne plângem constant, în realitate, ne face foarte mult rău, mai ales pe termen lung. Doctorul Travis Bradberry descrie efectele chimice ale acestui obicei, la nivel cerebral. Cum, a te plânge constant, duce la o eliberare în exces a cortizonului, care este un hormon al stresului, în timp, acesta duce la o scădere a sistemului imunitar și apariția anumitor boli.
Din punct de vedere psihologic, efectul este acela de a te autoseta constant la a vedea un orizont al așteptărilor negative, unde tot ce trăiești este prost, iar tot ce te aștepți este să fie la fel sau mai rău.
Contracararea acestor atitudini, care pot deveni foarte ușor automatisme mentale, este recomandat să:
- ai un scop clar, să nu te mai plângi fără să ai setate niște scopuri conștiente clare, să știi unde ești și ce poți să faci, fără să te plângi doar de dragul plânsului;
- să ai un orizont al așteptărilor pozitive. Nu are sens să te apuci de un proiect dacă te aștepți să iasă rău. La fel și în comunicare, dacă vrei să ai parte de un răspuns pozitiv de la cei din jur este important să începi comunicarea cu ceva pozitiv. Să cauți părțile pozitive ale fiecare întâmplări și să te raportezi la cei din jur cu empatie;
- să îți dezvolți încrederea în forțele proprii, să îți asumi consecințele și să ai curaj să fii imperfect pentru a putea învăța din greșeli.
Am putea crede că a te plânge este un obicei tipic pentru țara noastră, dar nu este chiar așa. Acest lucru se pare că ține de natura umană și, da, poate fi accentuată în anumite societăți, dar nu este o caracteristică specifică unui grup social anume.
Subiectul a atras atenția, a fost măsurat și intens discutat. Will Bowen a publicat în anul 2007 lucrarea „A Complaint Free World: How to Stop Complaining and Start Enjoying the Life You Always Wanted”, unde a vorbit despre cinci motive pentru care oamenii se plâng:
1. Un prim scop ar fi de a intra în vorbă cu alte persoane, de a căuta conectare cu cei din jur. Este mai simplu să începi o discuție cu cineva necunoscut, pornind de la teme de discuție comune și cu o tentă negativă. Fie că te plângi de starea vremii, de un dispoziitiv sau de starea de sănătate, este o modalitate facilă de a deschide o discuție, este un subiect comun, care, dacă prinde, ne oferă senzația de solidaritate cu cel de lângă noi.
2. Evitarea responsabilității prin declinarea responsabilității poate fi un alt motiv. Te poți plânge de un anumit context pentru a evita responsabilitatea. Nimic nu merge bine, prea multe probleme, deci nu ai ce să faci, nu există soluții viabile.
3. Unii indivizi au nevoie să se laude cu superioritatea lor (ca nevoie de compensare a sentimentelor de inferioritate); dacă se plâng de cei din jur, dacă le subliniază laturile slabe, implicit ei pică într-o lumină pozitivă, sunt mai performanți, mai buni.
4. Nevoia de control a celor din jur este și ea adusă în discuție de către Will Bowen. Dacă te plângi de ideile unei persoane îi poți determina pe cei din jur să fie mai atenți și, poate, chiar să accepte ideile tale. Este un mecanism clasic în dezbaterile politice.
5. O altă situație în care se folosește acest mecanism este cel în care oamenii caută scuze pentru a evita un eventual eșec sau o mustrare. Te poți plânge de ce zi plină ai avut la birou pentru a scuza un eventual reproș că nu ai sunat acasă.
De ce unii se plang mai mult ca altii
Situațiile de mai sus sunt de găsit, măcar o dată, în viața fiecărui individ. Totuși, există persoane care iși fac un stil de viață din ase plânge. Descurajarea, de cele mai multe ori, duce la transformarea fiecărui eveniment sau discuție într-un moment de lamentare.
Este bine de știut că oamenii simt diferența de atitudine între cei care se plâng și cei care se tânguie constant, căutând mila celor din jur. Există studii care demonstrează că această capacitate de a discerne între cele două stări apare chiar și la copiii de trei ani.
Cum să facem să ne orientam mai mult pe găsirea unei soluții decât pe problema în sine
Cu toate că ne este ușor, și ne și place, să ne plângem constant, în realitate, ne face foarte mult rău, mai ales pe termen lung. Doctorul Travis Bradberry descrie efectele chimice ale acestui obicei, la nivel cerebral. Cum, a te plânge constant, duce la o eliberare în exces a cortizonului, care este un hormon al stresului, în timp, acesta duce la o scădere a sistemului imunitar și apariția anumitor boli.
Din punct de vedere psihologic, efectul este acela de a te autoseta constant la a vedea un orizont al așteptărilor negative, unde tot ce trăiești este prost, iar tot ce te aștepți este să fie la fel sau mai rău.
Contracararea acestor atitudini, care pot deveni foarte ușor automatisme mentale, este recomandat să: