Cum sunt pregătiți copiii din China pentru cariera de CEO

  • 5 ian. 2017, 16:03
  • 1 214

Există mai multe instituţii în China care promit să-i pregătească pe cei mici pentru a accede în rândul elitelor. Cursurile oferite includ lecţii de echitaţie, de golf (pentru că orice lider care se respectă joacă golf) şi de limbi străine. Acestea se adresează copiilor începând de la vârsta de trei ani şi pot costa zeci de mii de yuani.

În China, copiii cu vârste cuprinse între 3 și 12 ani participă la un curs care îi pregăteşte pentru o viitoare carieră de CEO. Cursul este oferit de o instituţie de educaţie timpurie din Guangzhou, provincia Guangdong, potrivit South China Morning Post.

Lecţiile au loc de două ori pe săptămână, iar părinţii plătesc o taxă anuală de aproximativ 7.500 de dolari (50.000 de yuani). Salariul mediu în Guangzhou este de 6.913 yuani pe lună.

În timp ce experţii avertizează cu privire la presiunile exercitate la vârste atât de fragede, un părinte recunoaşte că şi-a înscris copilul la acest curs pentru că mulţi dintre copiii din comunitate participă la el. „Nu vrem să rămână în urmă”, explică părintele, deşi este conştient de faptul că cei mici mai mult se joacă decât învaţă. Majoritatea copiilor provin din familii înstărite, potrivit reprezentanţilor instituţiei, al cărui nume nu a fost dezvăluit. Printre activităţile desfăşurate de copii la cursul de CEO se numără completarea spaţiilor goale din propoziţii şi joaca cu piese lego.
Astfel de lucruri „îi vor învăţa pe copii să devină lideri puternici, competitivi”, mai spun cei de la institut în broşuri.

Mai eficient?

Experţii în educaţie din China sunt de părere că părinţii îşi înscriu copiii la astfel de cursuri mai mult pentru ei înşişi şi că este imposibil să transformi un copil într-un lider la vârsta de trei ani!

În plus, multe dintre aceste instituţii nu sunt autorizate de autorităţile din domeniul educaţiei, iar unii părinţi sunt dezamăgiţi de calitatea instrucţiei şi susţin că profesorii nu sunt mai calificaţi decât bonele.

În altă ordine de idei, un articol publicat în Wall Street Journal în anul 2011 provoca dezbateri aprinse, după ce a catalogat modelul de educaţie chinez ca fiind mai eficient decât cel occidental.

Articolul făcea o comparaţie între modelul libertin de educaţie, pe care îl promovează părinţii americani şi modelul părinţilor chinezi, care îşi educă copii cu stricteţe. Potrivit WSJ, părinţii americani greşesc când oferă toată libertatea de a alege copilului, invocând faptul că cel mic trebuie să crească fericit. De asemenea, părinţii americani trebuie să fie mai stricţi şi să educe în odraslele lor calităţile de învingător, pe când aceştia, se mulţumesc cu mediocritatea.