Ministerul Educației, Culturii și Cercetării va desfășura mai multe acțiuni pentru a determina tinerii să aplice la facultăți pedagogice și a motiva profesorii să rămână în sistem. Acestea fac parte din campania „Vreau să fiu pedagog”, care a fost lansată astăzi la Chișinău.
Persoanele fizice plătitoare a impozitului pe venit care au neclarități și/sau întrebări referitoare la întocmirea și depunerea declarației cu privire la impozitul pe venit pentru anul 2018 pot suna la Centrul de apel al Instituției publice ”Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe”.
Moldova și-a îmbunătățit poziția în Indexul mondial al paşapoartelor, care evaluează libertatea de mișcare pe care o oferă și reflectă numărul de țări fără viză pentru cetățenii unui anumit stat.
Vinul Moldovei din regiunile cu Indicație Geografică Protejată (IGP) a impresionat din nou la „ProWein” – cea mai mare expoziție dedicată vinului și băuturilor spirtoase din Europa.
PNUD Moldova anunță un concurs de preselectare a 35 localități beneficiare ale etapei a II-a a proiectului „Migrație și dezvoltare locală”, finanțat de Guvernul Elveției, în perioada 2019-2022.
În anul 2018, față de anul 2017, numărul total al utilizatorilor de Internet mobil în bandă largă (în baza tehnologiilor 3G, 4G și prin acces dedicat) a crescut cu 21,3% și a însumat 2 mil. 948,1mii.
Persoanele care se asigură în mod individual au la dispoziție mai puțin de o săptămână pentru a achita prima de asigurare obligatorie de asistență medicală (AOAM) în sumă fixă cu reduceri.
Vă amintiți de filmul american ”Dușmanul statului”, în care eroul principal se pomenește cu toate cardurile bancare blocate și fără un cent în buzunar?
Federaţia Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică şi Resurse Energetice (FSCRE) a desfăşurat recent la Institutul Muncii un seminar pentru persoanele responsabile de evidenţa contabilă din organizaţiile sindicale primare.
După ce Republica Moldova a obținut liberalizarea regimului de vize cu Uniunea Europeană, mai mulți conaționali au ajuns să creadă că pot munci în țările din Vest doar în baza pașaportului biometric moldovenesc.