Compania Purcari Wineries a finalizat achiziția activelor cramei Vismos în Moldova, inclusiv 263 hectare de viță de vie și o platformă de producere pentru vinificația primară, capabilă să proceseze până la 8.000 tone de struguri.
În anul 2018 au fost acordate în leasing mijloace fixe în valoare de 1,58 miliarde de lei sau cu 156,8 milioane de lei (cu 11%), mai mult decât în anul 2017.
Construcția unui nou stadion în Comrat, finanțat de Turcia, va începe în curând. Despre acest lucru s-a discutat în cadrul întrevederii, pe care autoritățile din Găgăuzia au avut-o cu delegația din Turcia, care a sosit într-o vizită de lucru în autonomie.
Un număr de 23 de cetățeni străini au depus dosarele până în prezent pentru a obține cetățenia Republicii Moldova în schimbul investițiilor. Totodată, până la acest moment o persoană care a aplicat la program a obținut deja pașaportul Republicii Moldova.
Moldova și Belarus au convenit asupra liberalizării transportului rutier de pasageri și mărfuri între cele două țări, care va fi efectuat pe o bază neautorizată.
În timp ce Moldova se confruntă cu un deficit simțitor de cartofi autohtoni, furnizorii străini sau poate anumiți agenți economici de la noi, se grăbesc să profite de acest lucru.
După criza din 2008, piața imobiliară a înregistrat o cădere continuă privind numărul tranzacțiilor. Acest lucru a durat până în 2017. Industria construcțiilor a fost lovită și de criza din 2014, care a redus la maxim investițiile statului și a veniturilor companiilor.
Cooperarea producătorilor agricoli are mai multe avantaje, stimulând producerea omogenă, atragerea investițiilor, dar și eficiență înaltă, aceasta rămâne a fi una dintre cele mai avantajoase forme organizatorico-juridice.
Investițiile în agricultură, de la începutul acestui an, se cifrează la circa 550 de milioane de lei, ceea ce a permis crearea a 239 de locuri noi de muncă și a 286 de locuri de muncă sezoniere.
Cei de la NASA plănuiesc să trimită din nou oameni pe Lună în 2024, dar se pare că mai au nevoie de 1,6 miliarde de dolari pentru a realiza acest lucru.
Tot mai des, adulții susțin că tinerii sunt leneși și egoiști. Însă, tânăra generație de activiști demonstrează că sunt mulți tineri interesați de situația politică, socială și economică din întreaga lume.
Moldovenii din diasporă, care vor dori să lanseze sau să dezvolte o afacere peste hotarele țării, vor beneficia de suport în cadrul proiectului Diaspora Business Connection care a fost lansat astăzi la Chișinău de Asociația Oamenilor de Afaceri Moldoveni de Pretutindeni (AOAMP).
Schimbarea jobului rămâne una dintre cele mai stresante etape din viața profesională a a multor oameni, conform celui mai recent studiu derulat. Potrivit cercetării, cea mai mare teamă pentru 22% dintre respondenți este că joburile cele mai bune sunt luate de cei care au „pile”.
Pe fundalul unui volum redus de remiteri și a cererilor externe și interne mai slabe, creșterea economică a Republicii Moldova va încetini în perioada anilor 2019- 2021, ajungând sub valorile istorice. Prognoza a fost prezentată de Banca Mondială.