Cartofi importați din Israel, pe rafturile magazinelor din țara noastră

  • 16 mai 2019, 13:25
  • 509

În magazinele din țară se vând cartofi din Israel, cu inscripția „Mega Oferta!”, la un preș de 24,95 lei pentru un kilogram (este de menționat că, în magazine, cartofii noi, se vând cu până la 100 de lei kilogramul). Imaginea a fost postată pe rețelele sociale și a stârnit vâlvă în rândul consumatorilor de la noi.

Internauții au comentat situația în diverse moduri. Unii sunt de părere că această situație a fost creată timp de câțiva ani, în condițiile în care, în țară, au rămas foarte puțini cei care se mai ocupă cu agricultura, iar statul nu promovează politici de susținere a fermierilor. Un alt detaliu ar fi interesele firmelor importatoare, care obțin venituri. Consumatorii se arată îngrijorați că și alte ramuri ale industriei alimentare economiei ar putea suferi aceeași criză, iar moldovenii vor ajunge să consume doar produse importate.