Compania Purcari Wineries a finalizat achiziția activelor cramei Vismos în Moldova, inclusiv 263 hectare de viță de vie și o platformă de producere pentru vinificația primară, capabilă să proceseze până la 8.000 tone de struguri (echivalentul a circa 5 milioane litri de vin sau 6,7 milioane sticle), transmite mold-street.com.
Tranzacția a fost structurată ca și achiziție de active, cu plata în două tranșe, 0,76 milioane euro fiind plătite la încheierea tranzacției și 1,49 milioane euro urmând a fi platite până în martie 2020, se arată în raportul trimestrial al vinăriei.
Prețul plătit este de aproape două ori mai mic decât prețul de 4 milioane euro cerut de Vismos. E adevărat că Vismos (controlată de niște afaceriști ruși prin firme offshore) de 6 ani se chinuia cu vânzarea acestor active.
Urmare a acestei achiziții, suprafața totală a viilor operate de Grupul Purcari Wineries a crescut până la 1.392 hectare.
Pe de altă parte grupul a încasat 0,86 milioane euro din vânzarea a doua loturi de teren, ipotecate ca garanții de către Speed SRL (entitate juridica ce stă în spatele Cramelor Huși din Romania). Speed SRL era una dintre cramele cu cea mai mare creștere din România, dar care a intrat în dificultăți financiare, nefiind în stare să satisfacă plățile către creditori.
Grupul a achiziționat datorille bancare ale Speed SRL cu 1,2 milioane euro, la un discount fata de valoarea nominală, aderând astfel la consiliul creditorilor. Dupa vânzarea celor doua active ipotecate, Grupul continue sa dețină garanții asupra mai multor active importante ale Speed SRL, inclusiv asupra platformei de producere.
Activele totale ale Purcari erau la data de 31 martie de 351,22 milioane lei, în creștere cu 13,14% față de cele de 310,43 milioane lei, de la sfârșitul anului trecut.