Primarul Chișinăului anunță unde va fi organizat iarmarocul școlar

  • 14 aug. 2020, 16:23
  • 829

Tradițional, în fiecare an, în luna august, părinții și copiii mergeau la C.I.E. „Moldexpo” pentru a pregăti elevii de un nou an școlar, însă nu anul acesta.

Din motiv că Moldexpo găzduiește de mai multe luni încoace pacienți suspecți la COVID-19, primarul Capitalei a luat decizia de a organiza iarmarocul în altă parte, transmite Știri.md.

''Așa cum am anunțat luni în ședința operativă, a fost pregătit totul pentru a fi organizat târgul școlar.
Iarmarocul şcolăresc va fi organizat în preajma CC „Zity Mall” din Calea Ieșilor 8, sectorul Buiucani, în perioada 26 – 30 august, curent. În acest sens am semnat o dispoziţie.

A fost aleasă această locaţie deoarece la C.I.E. „Moldexpo”, unde de obicei era amenajat iarmarocul, este Centrul de triere a persoanelor suspecte la COVID-19.

Totodată, în perioada 25 august – 06 septembrie, curent, vor fi organizate iarmaroace pentru pregătirea elevilor de școală şi în sectoarele municipiului Chișinău, astfel ca să evităm aglomerațiile.

Preturile urmează să stabilească locurile pentru târguri, programul de activitate, sortimentul de mărfuri, conform tematicii și să elibereze autorizații de funcționare agenților economici de profil.

Solicit agenţilor economici, dar şi cetăţenilor să respecte în mod obligatoriu recomandările specialiştilor pentru a preveni infectarea cu noul tip de virus: distanța socială, purtarea măştilor de protecţie, folosirea substanţelor dezinfectante.

Totodată, am solicitat Direcției educație și instituțiilor școlare ca în data de 20 august să fie făcute public informațiile cu privire modelul de învățare ales de fiecare școală sau liceu. a declarat edilul.