A transformat o școală de cartier, un loc practic fără șansă, cu elevi proveniți din medii defavorizate și abandon uriaș, într-un model de educație în centrul căruia se află nu programa, manualul, sau părinții, ci copilul, cu zborul său destinat viitorului.
Deoarece copiii trebuie "să fie pregătiți ca în viața lor să apară mereu lucruri spectaculoase, extraordinare, să le primească, să le înțeleagă, să își dorească să știe mai mult”.
Cea care a realizat și spune cele de mai sus și spune este Violeta Dascălu - profesoara care a dezvoltat un sistem de predare care se axează pe nevoile copilului şi nu neapărat pe programă. O șansă pentru copiii din medii defavorizate.
Graţie revoluţionării sistemului educaţional, ea a primit anul acesta din partea Ambasadei SUA la Bucuresti premiul "Femei Curajoase" 2017, iar de curând a primit titlul de Arhitect al Binelui, în cadrul Galei Oameni pentru Oameni 2017 (organizată de Asociația pentru Relații Comunitare), – pentru dedicarea cu care se implică pentru a produce schimbare în viețile copiilor din cadrul școlii Ferdinand I din București.
Nu în ultimul rând, revista CARIERE a relatat în primăvara acestui an povestea acestui om simplu, totodată profesor, care a reușit să creeze – ca director al Şcolii Ferdinand I, un miracol s-ar putea spune, lângă gara Obor din Bucureşti. care a vrut și totodată a reușit să facă ceva într-un “sistem” la prima vedere aproape imposibil - sistemul educațional din România.
Un limbaj comun al copiilor
Violeta Dascălu a hotărât să le ofere educație tuturor copiilor. Le-a întins o mână de ajutor „și elevului cu autism, și celui cu retard mental, și copiilor cu ADHD ori celor care nu pot ține pasul cu clasa”. Încă din 2003, imediat după ce a preluat funcția de directoare a Școlii nr. 64 Ferdinand I, din București, s-a apucat să facă proiecte de ecologie și nu numai împreună cu elevii și cu ceilalți profesori. Și nu numai atât. A primit inclusiv copii refugiați: “Au venit la noi prin Salvați copiii. Am interacționat cu copiii care nu rupeau o vorba românește. Copiii din colțuri diferite ale lumii găsesc întotdeauna un limbaj comun. Avem și acum familii mixte, de exemplu, două fetițe din părinți chinezi care nu știu românește și nu au nicio problemă. Avem copii cu dizabilități, cu autism, cu retard, unii care vorbesc mai încet sau se mișcă mai încet din diverse motive, învață împreună cu ceilalți copii în clase obișnuite”. Violeta Dascălu mai spune că nu toți profesorii și învățătorii sunt excepționali, dar pot învăța să devină excepționali!
Întrebări constructive
“Nu avem o meserie obișnuită, noi avem meseria de a crește oameni și de a-i educa frumos”, mai spune Violeta Dascălu.
Se consideră un profesor care a încercat întotdeauna să le transmită copiilor ideea că „educaţia este permanentă, cât trăim, învăţăm câte ceva”. Cu această deviză a pornit la drum atunci când a devenit directorul școlii. Așa a ajuns să organizeze, cu ajutorul ONG-urilor, zeci de cursuri gratuite, pentru copii, dar chiar și pentru părinți. În acest sens a luat naștere Centrul de Resurse pentru Părinți și Elevi, de la demisolul Şcolii nr. 64 Ferdinand I.
Totul a început când a vrut să aducă în fața copiilor alte metode, să ghiceasca ce doresc, îi ruga să descopere lucruri, să vina cu păreri personale. Fiind “la bază” professor de geografie, le cerea elevilor, de exemplu, să conceapă un plan de dezvoltare a unei regiuni – “Cum ați dezvolta voi regiunea de nord-est? Ce ați face dacă ați fi locuitori sau primar într-o localitate cu resursele care sunt acolo? O fabrică de celuloză și hârtie, o rafinărie? Ce ar putea fi valorificat din reusursele judetului?” și multe altele. În plus – “Am auzit cu toții de Brexit. Ce știți voi că s-a întâmplat? Ce credeti că va urma? De ce credeti voi că dacii au fost asimilați de romani?”, etc. “Elevii mă întreabă de ce nu găsesc toate acestea în manuale. Pentru că ele nu sunt revizuite din 1998, dar noi trebuie sa vorbim despre tot ce se întâmplă. Nu mă împiedică nimeni ca la geografie să îi pun pe copii să facă comparații între civilizații. Nu trebuie să fiu doar profesor de geografie. Trebuie să fiu profesor. Punct”.
Punct și de la capăt am putea spune. Recent a mai făcut un curs de leadership în educatie, după multe altele, “și de fiecare dată am impresia că sunt la început si mai am de învățat. Cursul a fost plătit de o asociație, Teach for Romania, pentru directorii dintr-un program. Este ministerul dispus să investeasca în noi, în oameni de calitate, în programe de calitate? Nu sunt bani de formare, trebuie să dăm bani de la noi”.
O generație specială
„Provocarea mea a fost și este să găsesc soluții pentru toți copiii. Sunt burse de care beneficiază, am avut și cereri din partea asociațiilor sau persoanelor fizice care doreau să sprijine un copil. De sărbători primim pentru ei donații în bani, rechizite și alimente. Dar e vorba despre motivația personală de a-l trimite pe copil la cursuri.”
Recunoaște că, dacă nu ar fi fost profesoară, ar fi fost, surpriză!, tot profesoară. „Acum, am dezvoltat abilități de manager și de comunicare, dar ele sunt conexe principalei alegeri, cea de dascăl.” Adeseori, Violetei Dascălu i se întâmplă ca elevii să îi spună „mamă”, lucru care o emoționează mereu. „Cei mici simt lipsa mamei în timpul zilei. Mai mult, o fetiță, din clasa I m-a rugat să îi fiu bunică!”, își amintește ea.
Copiii sunt cei care se ocupă de grădina din curtea Şcolii nr. 64. Cresc legume și fructe ecologice, alături de Asociația România în Tranziție. Proiectul a început în 2012, cu două pagini de word pe post de strategie și cu Violeta Dascălu prezentă la activitățile de grădinărit în fiecare sâmbătă. Grădina lor a fost premiată de două ori, a primit medalia de aur la Concursul de Proiecte firSTep, unde școala Ferdinand a fost singura din sistemul public invitată și laureată. Vara, grădina din curtea școlii, cu trandafiri, salată sau căpșuni, e toată verde.
Când vine vorba despre procesul de învățare spectaculos la care visează, Violeta Dascălu spune că e nevoie de sprijin din exterior. „Sunt onorată să fac parte din această comunitate mică în România, cea a oamenilor care au curaj să schimbe sau să construiască. E timpul să fim responsabili, fiecare în locul pe care îl ocupă, și să lucrăm cu noi pentru a evolua; nu putem să rămânem niște adulți rigizi. Există acum o generație de copii cum omenirea nu a mai avut niciodată: inteligenți, deschiși, plini de iubire. Suntem răspunzători de educarea lor!”.
A transformat o școală de cartier, un loc practic fără șansă, cu elevi proveniți din medii defavorizate și abandon uriaș, într-un model de educație în centrul căruia se află nu programa, manualul, sau părinții, ci copilul, cu zborul său destinat viitorului.
Deoarece copiii trebuie "să fie pregătiți ca în viața lor să apară mereu lucruri spectaculoase, extraordinare, să le primească, să le înțeleagă, să își dorească să știe mai mult”.
Cea care a realizat și spune cele de mai sus și spune este Violeta Dascălu - profesoara care a dezvoltat un sistem de predare care se axează pe nevoile copilului şi nu neapărat pe programă. O șansă pentru copiii din medii defavorizate.
Graţie revoluţionării sistemului educaţional, ea a primit anul acesta din partea Ambasadei SUA la Bucuresti premiul "Femei Curajoase" 2017, iar de curând a primit titlul de Arhitect al Binelui, în cadrul Galei Oameni pentru Oameni 2017 (organizată de Asociația pentru Relații Comunitare), – pentru dedicarea cu care se implică pentru a produce schimbare în viețile copiilor din cadrul școlii Ferdinand I din București.
Nu în ultimul rând, revista CARIERE a relatat în primăvara acestui an povestea acestui om simplu, totodată profesor, care a reușit să creeze – ca director al Şcolii Ferdinand I, un miracol s-ar putea spune, lângă gara Obor din Bucureşti. care a vrut și totodată a reușit să facă ceva într-un “sistem” la prima vedere aproape imposibil - sistemul educațional din România.
Un limbaj comun al copiilor
Violeta Dascălu a hotărât să le ofere educație tuturor copiilor. Le-a întins o mână de ajutor „și elevului cu autism, și celui cu retard mental, și copiilor cu ADHD ori celor care nu pot ține pasul cu clasa”. Încă din 2003, imediat după ce a preluat funcția de directoare a Școlii nr. 64 Ferdinand I, din București, s-a apucat să facă proiecte de ecologie și nu numai împreună cu elevii și cu ceilalți profesori. Și nu numai atât. A primit inclusiv copii refugiați: “Au venit la noi prin Salvați copiii. Am interacționat cu copiii care nu rupeau o vorba românește. Copiii din colțuri diferite ale lumii găsesc întotdeauna un limbaj comun. Avem și acum familii mixte, de exemplu, două fetițe din părinți chinezi care nu știu românește și nu au nicio problemă. Avem copii cu dizabilități, cu autism, cu retard, unii care vorbesc mai încet sau se mișcă mai încet din diverse motive, învață împreună cu ceilalți copii în clase obișnuite”. Violeta Dascălu mai spune că nu toți profesorii și învățătorii sunt excepționali, dar pot învăța să devină excepționali!
Întrebări constructive
“Nu avem o meserie obișnuită, noi avem meseria de a crește oameni și de a-i educa frumos”, mai spune Violeta Dascălu.
Se consideră un profesor care a încercat întotdeauna să le transmită copiilor ideea că „educaţia este permanentă, cât trăim, învăţăm câte ceva”. Cu această deviză a pornit la drum atunci când a devenit directorul școlii. Așa a ajuns să organizeze, cu ajutorul ONG-urilor, zeci de cursuri gratuite, pentru copii, dar chiar și pentru părinți. În acest sens a luat naștere Centrul de Resurse pentru Părinți și Elevi, de la demisolul Şcolii nr. 64 Ferdinand I.
Totul a început când a vrut să aducă în fața copiilor alte metode, să ghiceasca ce doresc, îi ruga să descopere lucruri, să vina cu păreri personale. Fiind “la bază” professor de geografie, le cerea elevilor, de exemplu, să conceapă un plan de dezvoltare a unei regiuni – “Cum ați dezvolta voi regiunea de nord-est? Ce ați face dacă ați fi locuitori sau primar într-o localitate cu resursele care sunt acolo? O fabrică de celuloză și hârtie, o rafinărie? Ce ar putea fi valorificat din reusursele judetului?” și multe altele. În plus – “Am auzit cu toții de Brexit. Ce știți voi că s-a întâmplat? Ce credeti că va urma? De ce credeti voi că dacii au fost asimilați de romani?”, etc. “Elevii mă întreabă de ce nu găsesc toate acestea în manuale. Pentru că ele nu sunt revizuite din 1998, dar noi trebuie sa vorbim despre tot ce se întâmplă. Nu mă împiedică nimeni ca la geografie să îi pun pe copii să facă comparații între civilizații. Nu trebuie să fiu doar profesor de geografie. Trebuie să fiu profesor. Punct”.
Punct și de la capăt am putea spune. Recent a mai făcut un curs de leadership în educatie, după multe altele, “și de fiecare dată am impresia că sunt la început si mai am de învățat. Cursul a fost plătit de o asociație, Teach for Romania, pentru directorii dintr-un program. Este ministerul dispus să investeasca în noi, în oameni de calitate, în programe de calitate? Nu sunt bani de formare, trebuie să dăm bani de la noi”.
O generație specială
„Provocarea mea a fost și este să găsesc soluții pentru toți copiii. Sunt burse de care beneficiază, am avut și cereri din partea asociațiilor sau persoanelor fizice care doreau să sprijine un copil. De sărbători primim pentru ei donații în bani, rechizite și alimente. Dar e vorba despre motivația personală de a-l trimite pe copil la cursuri.”
Recunoaște că, dacă nu ar fi fost profesoară, ar fi fost, surpriză!, tot profesoară. „Acum, am dezvoltat abilități de manager și de comunicare, dar ele sunt conexe principalei alegeri, cea de dascăl.” Adeseori, Violetei Dascălu i se întâmplă ca elevii să îi spună „mamă”, lucru care o emoționează mereu. „Cei mici simt lipsa mamei în timpul zilei. Mai mult, o fetiță, din clasa I m-a rugat să îi fiu bunică!”, își amintește ea.
Copiii sunt cei care se ocupă de grădina din curtea Şcolii nr. 64. Cresc legume și fructe ecologice, alături de Asociația România în Tranziție. Proiectul a început în 2012, cu două pagini de word pe post de strategie și cu Violeta Dascălu prezentă la activitățile de grădinărit în fiecare sâmbătă. Grădina lor a fost premiată de două ori, a primit medalia de aur la Concursul de Proiecte firSTep, unde școala Ferdinand a fost singura din sistemul public invitată și laureată. Vara, grădina din curtea școlii, cu trandafiri, salată sau căpșuni, e toată verde.
Când vine vorba despre procesul de învățare spectaculos la care visează, Violeta Dascălu spune că e nevoie de sprijin din exterior. „Sunt onorată să fac parte din această comunitate mică în România, cea a oamenilor care au curaj să schimbe sau să construiască. E timpul să fim responsabili, fiecare în locul pe care îl ocupă, și să lucrăm cu noi pentru a evolua; nu putem să rămânem niște adulți rigizi. Există acum o generație de copii cum omenirea nu a mai avut niciodată: inteligenți, deschiși, plini de iubire. Suntem răspunzători de educarea lor!”.