Producătorii autohtoni se conformează greu noilor reguli de informare a consumatorului despre conținutul produsului, impuse de Legea privind informarea consumatorului cu privire la produsele alimentare, care a intrat în vigoare la 12 ianuarie 2019.
Cu două luni în urmă, optimismul era dominant pe pieţele petroliere. Acum, acesta a făcut loc pesimismului. Permanent volatile, preţurile au scăzut cu peste 20% de la sfârşitul lunii aprilie din cauza fricii în creştere că cererea este sub aşteptări în condiţiile încetinirii economiei mondiale.
Activitatea investiţională în Republica Moldova, în perioada ianuarie-martie 2019, a crescut cu 25,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, însumând circa 3,3 miliarde lei.
Experți în comerțul agricol din 12 state post-sovietice alături de reprezentanți ai statelor se reunesc pentru două zile la Chișinău în cadrul celei de-a cincea Reuniuni Anuale a Rețelei Experților Comerțului Agricol din Europa și Asia Centrală (ATEN).
Biroul Naţional de Statistică anunţă, că în luna martie cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a înregistrat o creștere de 21,8% (în preţuri comparabile) faţă de luna precedentă şi de 24,5%, comparativ cu luna martie 2018.
Internetul este un motor important în dezvoltarea economiei țărilor, iar creșterea cu 10% a penetrării accesului la internet în bandă largă are ca efect creșterea produsului intern brut al țării cu 0,24–1,5%.
Moldovenii talentați și ambițioși își croiesc nume în lumea mare. Alexandru Boltian a fost recunoscut drept cel mai bun barman în Ungaria și Sankt-Petersburg.
Serviciul Fiscal de Stat (SFS) anunță că la efectuarea livrărilor în cadrul contractelor de achiziții, furnizorii vor fi obligați să utilizeze, de la 1 iulie, E-factura, potrivit unor modificări și completări operate la Codul Fiscal în decembrie 2017.
Banca Mondială a redus prognoza creșterii PIB în Moldova în anul 2019 cu 0,4 puncte procentuale - de la 3,8% la 3,4%, dar a îmbunătățit prognoza creșterii economice a țării în următorii 2 ani.
Toate conturile bancare ale Universității ULIM au fost sechestrate. Cel puțin asta se arată într-o încheiere a Biroului Executoriu. Potrivit încheierii, ULIM trebuie să plătească 600 de mii de lei drept cheltuieli de executare formate din taxe și onorariu judecătoresc pentru servicii prestat.
Piaţa serviciilor de telefonie fixă se menține, al treilea an consecutiv, pe o tendință de scădere, cifra de vânzări s-a diminuat în primul trimestru al acestui an cu 17,6 la sută față de perioada similară a anului trecut, până la 117,9 milioane de lei.
Ai cel puțin o piesă preferată din repertoriul artistei de care atunci când îți amintești, o fredonezi cam toată ziua. Acum a devenit oficial „Cea mai bogată femeie din Muzică”.