Responsabilii de securitate şi sănătate în muncă de la unităţile din domeniul construcţiilor şi al materialelor de construcţie sunt îndemnaţi de reprezentanţii Federaţiei „Sindicons” să participe la instruiri şi să constribuie la aplicarea unor sisteme de manangement în această materie.
Veniturile bugetului de stat în primul trimestru al anului 2019 au însumat 8 miliarde 906,5 milioane lei, ceea ce reprezintă cu 5,7% (480,5 milioane lei) mai mult decât în aceeași perioadă a anului 2018.
Republica Moldova are peste 2,2 milioane de terenuri agricole, dintre care 22,5 mii de terenuri irigate, potrivit Cadastrului funciar aprobat de guvern în ședința de astăzi.
Proprietarii de afaceri încredințează businessul său pe mâinile bune ale contabililor "cu experiență". Dar oricum în fiecare an auditorii și FISC-ul dau peste sutele de greșeli din documentele financiare.
Pe 13 aprilie, în incinta Centrului de Excelență Tekwill, a avut loc Ruby Wine - prima conferință din Republica Moldova pentru ingineri software dedicată limbajul de programare Ruby.
În prezent, circa 90 la sută dintre cele 612,8 mii de persoane, care au dreptul să beneficieze de suportul unic în valoare de 600 lei au ridicat deja banii: 397 mii – prin oficiile "Poşta Moldovei", iar 148 mii – prin carduri bancare.
Ministerul Economiei și Infrastructurii a anunțat astăzi că proiectul privind construcția complexului multifuncțional „Chişinău Arena” este realizat în proporție de 60%.
Afacerile celor care dețin organizații de creditare nebancară par să le meargă bine. Anul trecut, cele aproximativ 200 de organizații au avut un profit total de 689,29 milioane de lei.
Volumul de transbordare a mărfurilor prin Portul Internațional Liber al Giurgiulești în anul 2018 a crescut cu mai mult de 10% și a atins un nou record de 1 milion 050 mii tone.
Până la patru granturi în valoare de circa 2,7 milioane de lei vor fi acordate de USAID producătorilor și exportatorilor de prune și struguri de masă în cadrul proiectului Agricultura Performantă în Moldova (APM).
Primul târg stradal din acest an, marca YardSale s-a desfășurat în scuarul Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău. Aici l-am cunoscut pe Ivan Chiriac, care ne-a cucerit prin dedicația cu care creează produsele din miere și săpunurile artizanale cu diferite adaosuri naturale.