Responsabilii de securitate şi sănătate în muncă de la unităţile din domeniul construcţiilor şi al materialelor de construcţie sunt îndemnaţi de reprezentanţii Federaţiei „Sindicons” să participe la instruiri şi să constribuie la aplicarea unor sisteme de manangement în această materie.
Este important ca atunci când mergem la astfel de instruiri să ţinem cont de faptul că toţi cei care lucrează în ţara noastră vor şi trebuie să-şi protejeze sănătatea, iar pentru aceasta este necesar să fie asigurate condiţii minime de securitate la locul de muncă, a accentuat Victor Talmaci, preşedintele Federaţiei „Sindicons”, la un semniar desfăşurat recent la Institutul Muncii.
Legislaţia naţională conţine prevederile necesare, iar unul din cele mai eficiente mecanisme ţine de constituirea şi funcţionarea la întreprinderi a comitetelor pentru securitate şi sănătate în muncă. Un alt instrument primordial este evaluarea riscurilor profesionale la locurile de muncă. Totodată, planurile de activităţi legate de securitatea şi sănătatea în muncă elaborate la unităţi sunt obligatorii şi trebuie să prevadă şi acoperirea cheltuielilor necesare, altfel va exista riscul ca ele să nu fie realizate, a subliniat Victor Talmaci.
Vitalie Bînzari, inspector principal la Inspectoratul de Stat al Muncii, a remarcat în context că fiecare lucrător trebuie să-și cunoască rolul în sistemul de muncă, ce cuprinde mai multe elemente. Acestea, la rândul lor, contribuie la desfăşurarea unei activităţi inofensive sub aspectul securităţii şi sănătăţii.
Implementarea cerinţelor minime de securitate şi sănătate în muncă poate să implice şi anumite cheltuieli, acestea însă sunt mult mai mici decât costurile pentru recuperarea pagubelor cauzate chiar şi de un singur accident de muncă, a concretizat Vitalie Bînzari.
Participanţii la seminar au fost familiarizaţi cu elementele de bază ale sistemelor de management al securităţii şi sănătăţii în muncă. Totodată, ei au studiat practicile ce ţin de aplicarea prevederilor actelor normative ce reglementează securitatea şi sănătatea în muncă şi au fost sensibilizaţi asupra nivelului de răspundere în caz de nerespectare a cerinţelor în această materie.
Participanţilor la seminar le-au fost oferite pachete de documente necesare pentru cunoaşterea şi asigurarea cerinţelor minime de securitate şi sănătate la locul de muncă. Printre acestea s-au numărat listele de verificare în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, al raporturilor de muncă, cele pentru controlul de stat al respectării cerinţelor minime în domeniu, pentru folosirea de către lucrători a echipamentului de protecţie etc.