Trei din cinci angajatori (58,2%) se așteaptă ca în această perioadă dificilă, generată de pandemia de COVID-19, angajații să dezvolte rapid noi abilități, cum ar fi cele digitale, iar alți aproape 51% mizează pe disponibilitatea salariaților de a prelua și alte responsabilități decât cele din fișa postului.
Comparativ cu perioada anterioară COVID-19, pentru 44,5% dintre companii contează acum mai ales flexibilitatea celor din echipă privind responsabilitățile pe care le au, în timp ce 36% dintre angajatori se așteaptă la o adaptabilitate mai mare a acestora la schimbările prin care trece compania.
De altfel, 40% dintre companiile respondente la sondajul BestJobs spun că păstrează echipa intactă în perioada următoare, în timp ce 27% vorbesc despre restrângere de activitate și disponibilizări de până la maxim 10% din personal.
În ceea ce privește evoluția numărul de angajați din martie, de când a început criza Covid-19, și până în prezent, aproape două treimi dintre companiile sondate (64%) spun că și-au menținut același număr de angajați sau chiar au mărit echipa (18%) pe fondul creșterii anumitor activități din companie.
Competențele pe care să le ai când vii la un job nou
În rândul candidaților pentru poziții noi, principalele abilități și competențe pe care companiile le caută și pe care pun mai mult accent sunt adaptarea la contextul actual al pieței muncii și al companiei (64,54%), ușurința în a se integra mai rapid în echipă, în contextul limitării interacțiunii sociale (53%), flexibilitate în ceea ce privește locul de desfășurare al activității, de la sediul companiei sau de acasă (31%), dar și abilități antreprenoriale (28%) sau competențe noi (21%).
Interviurile de angajare se desfășoară și ele preponderent online (70%), iar în acest context angajatorii observă că interesul candidaților a crescut, fiind înregistrate cu până la 48% mai multe aplicări la joburi, față de perioada ianuarie-martie.
Salariile se mențin la un nivel similar cu perioada anterioară declanșării pandemiei
În cea mai complicată perioadă de după criza financiară din 2009, 57% dintre companii spun că nivelul salarial s-a păstrat, comparativ cu perioada anterioară declanșării pandemiei de coronavirus.
Mai bine de jumătate dintre companii spun însă că nu vor adăuga noi beneficii extrasalariale în această perioadă, în timp ce 12% dintre respondenți oferă salariaților noi beneficii, precum ședințe de coaching pentru dezvoltarea personală și profesională.