Statul va acorda 170.000 lei pentru susținerea programelor tinerilor

  • 23 oct. 2019, 15:51
  • 842

Mijloace financiare în sumă de 170,0 mii de lei vor fi acordate de la bugetul de stat în vederea susținerii programelor de granturi pentru inițiativele tinerilor la nivel local din raioanele Soroca și Ungheni, potrivit unei hotărâri aprobate în ședința de miercuri, 23 octombrie a guvernului.

Ministerul Finanţelor va aloca autorităților administrației publice locale suma respectivă din contul mijloacelor prevăzute la bugetul de stat, transmite Moldpres

Valorificarea mijloacelor repartizate se va efectua în conformitate cu prevederile acordurilor de parteneriat privind dezvoltarea centrelor de tineret, semnate între Ministerul Educaţiei, Culturii și Cercetării și consiliile raionale.

Obiectivul proiectului este sporirea nivelului de activism civic al tinerilor, inclusiv în rândul celor cu oportunități reduse prin dezvoltarea mecanismelor de susținere a inițiativelor tinerilor la nivel de comunități.