Prima ediție MegaDojo, un succes: 128 de elevi au participat la o lecție publică de programare

  • 31 oct. 2017, 10:13
  • 943

În premieră, 128 de elevi și adolescenți interesați de tehnologiile viitorului s-au reunit în data de 28 octombrie la MegaDojo Chișinău – primul eveniment de anvergură din Republica Moldova dedicat educației informale în domeniul IT pentru copiii cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani. 

MegaDojo Chișinău a fost organizat cu sprijinul Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID și Guvernul Suediei, în colaborare cu Centrul de Excelență Tekwill, Fundația Est-Europeană, Ellation și cu implicarea companiilor RiftTIME și Matrix. Evenimentul face parte din programul CoderDojo Chișinău care promovează pe bază de voluntariat tehnologiile informaționale în rândul copiilor și adolescenților pentru ca elevii să depășească nivelul unor simpli utilizatori de jocuri, aplicații mobile sau site-uri și să învețe cum să dezvolte propriile produse IT.

Ionela Titirez, manager Dezvoltare Antreprenoriat și Educație TIC, Proiectul de Competitivitate din Moldova: „Sectorul IT din Republica Moldova se dezvoltă într-un ritm accelerat și este important să contribuim la formarea forței de muncă corespunzătoare cerințelor secolului al XXI-lea. De aceea, am organizat prima ediție a MegaDojo Moldova – eveniment ce are ca scop promovarea domeniului IT și a abilităților digitale ca fiind foarte importante pentru carierele viitorului. Prima ediție s-a dovedit a fi un succes: pentru prima dată un număr atât de mare de copii vine să se inițieze în domeniul programării. Mulți dintre ei ne spun că vor deveni programatori atunci când vor crește mari, ceea ce ne bucură foarte mult. Planificăm și pe viitor să organizăm asemenea evenimente, iar în fiecare sâmbătă au loc cursuri de programare gratuite pentru elevi în cadrul CoderDojo, în 5 locații din Chișinău.”

Programul primei ediții MegaDojo Chișinău a inclus ateliere de programare web, jocuri și design, familiarizare cu tehnologia de imprimare 3D, precum și distracție cu simulatoarele de Realitate Virtuală. Diversele activități au fost ghidate de un număr de aproape 20 de mentori CoderDojo Moldova. Participanții au fost împărțiți în grupuri de câte 10-12 membri, în funcție de aria de interese și categoria de vârstă. 

Nicolae Malcoci, participant, 11 ani: „Am început cursurile de programare anul trecut. Am fost și la tabăra de vară CoderDojo, unde timp de patru zile am învățat să creez un joc. Acum vreau să realizez un site pe care să-l lansez la sfârșitul anului. Merg și la cursuri de robotică. Cursurile CoderDojo mă ajută să învăț și cum se programează pe calculator un robot sau cum sunt dezvoltate diferite aplicații.”

Cătălina Ernu, participantă, 15 ani: „Merg la cursurile de CoderDojo din septembrie. Am fost inspirată de părinții mei - programatori de profesie. Mi-am convins și alți prieteni să vină la aceste cursuri, pentru că poți învăța multe lucruri interesante.”

Gabriel Gorceag, participant, 14 ani: „Frecventez cursurile de programare deja de trei ani. Am reușit să înțeleg la ce ajută programarea, am învățat limbajele de programare JAVA, CSS, HTML și, grație cunoștințelor acumulate, am făcut un site. Pe viitor îmi doresc să urmez o carieră în domeniul IT.”

Daniel Istrati, participant, 14 ani: „Am venit la cursurile CoderDojo în urmă cu un an și jumătate, când știam să fac doar copy-paste. Acum pot să construiesc site-uri și am început deja să fac jocuri pe calculator. Mama a fost cea care m-a motivat să merg la CoderDojo. Mi-a plăcut și am decis să continui să frecventez aceste cursuri.”

În secolul tehnologiilor, securitatea pe internet este foarte importantă, deoarece mediul virtual poate deveni periculos. Părinții care și-au însoțit copiii la MegaDojo au avut parte de lecții despre securitatea minorilor pe internet.

Veronica Andrievschi-Bagrin, părinte: „Băiatul meu are 12 ani și participă pentru prima dată la un asemenea eveniment. Mi-a fost util și mie atelierul pentru părinți despre securitatea copiilor online. Eu înțeleg bine că o rețea de socializare are atât laturi pozitive, cât și laturi negative. Nu intru în zona lui privată, dar îl informez asupra unor eventuale riscuri, pentru ca să devină responsabil de ceea ce face în mediul virtual.”

Octavian Nistor, părinte: „Este foarte util ca părinții să știe cum să-și protejeze copiii lor în mediul virtual. Am trei copii cu vârste între 4 și 15 ani. Eu nu le monitorizez activitatea pe internet, pentru că am încredere în ei. În familia noastră discutăm cu regularitate despre pericolele care există în mediul virtual.”

Părinții au aflat mai multe și despre avantajele implicării copiilor în activitățile STEM (Științe, Tehnologie, Inginerie, Matematică), dar și despre CoderDojo Chișinău, comunitate înființată după modelul mișcării globale cu același nume, care promovează cursuri gratuite de inițiere a copiilor în domeniul programării. 

Pe parcursul anilor 2016-2017, un număr total de peste 140 de copii au frecventat cele cinci cluburi CoderDojo din Chișinău. 

USAID și Guvernul Suediei susțin, prin intermediul Proiectului de Competitivitate, dezvoltarea Educației STEM (Științe, Tehnologie, Inginerie, Matematică) în Republica Moldova, prin desfășurarea unor programe educaționale pentru copii și tineret, printre care Roboclub și FIRST LEGO League, CoderDojo, GirlsGoIT etc., care au drept scop familiarizarea copiilor cu deprinderi necesare pentru o carieră în tehnologie și IT. În prezent, aproape 7.000 de copii și tineri beneficiază de programele educației STEM, susținute de USAID și Guvernul Suedi