Peste 600 de profesori au fost instruiți în domeniul drepturilor omului

  • 25 oct. 2018, 16:59
  • 618

Peste 600 de profesori de pe ambele maluri ale râului Nistru au fost instruiți în domeniul drepturilor omului în cadrul unui proiect finanțat de Uniunea Europeană.

Proiectul „Creșterea încrederii reciproce dintre cadrele didactice de pe cele două maluri ale Nistrului” a fost realizat în parteneriat cu Societatea de cultură bulgară „Rodoliubeț” din regiunea transnistreană și Centrul pentru promovarea și protecția drepturilor femeii tinere din Chișinău.

Acesta a fost implementat de către asociația obștească „Institutul pentru Democrație”, transmite MOLDPRES.

În cadrul unei conferințe de presă, președintele asociației obștești „Institutul pentru Democrație”, Andrei Borșevski, a specificat că 350 dintre profesorii instruiți în cadrul proiectului sunt din stânga Nistrului.

„Scopul proiectului a fost apropierea Chișinăului și Tiraspolului prin creșterea încrederii și sprijinirea inițiativelor, care implică profesorii de pe ambele maluri ale Nistrului. Totodată, inițiativa este orientată spre implementarea metodelor de educație pro-activă și crearea unor legături permanente prin sporirea încrederii reciproce. Ne bucurăm că profesorii instruiți vor transmite cunoștințele acumulate tinerii generații pentru a cultiva cetățeni activi, ce cunosc principiile democrației”, a declarat președintele asociației obștești „Institutul pentru Democrație”, Andrei Borșevski.

În cadrul proiectului au fost desfășurate circa 50 de training-uri, care au fost moderate de experți din SUA, Ucraina și Republica Moldova. În plus, au fost editate mai multe cărți care abordează subiectul drepturilor omului, iar mai târziu, acestea au fost repartizate în mai multe instituţii de învăţământ din ţară.

Proiectul „Creșterea încrederii reciproce dintre cadrele didactice de pe cele două maluri ale Nistrului”  are o valoare totală de 650 mii de euro, oferiţi de UE şi a fost lansat în anul 2016.