O tânără din raionul Anenii Noi a fugit de acasă pentru că nu a luat BAC-ul la matematică

  • 29 iun. 2018, 11:46
  • 3 535
  • 9

O fată de 18 ani din satul Hârbovăț, raionul Anenii Noi, a dispărut, ieri, fără urmă, după ce a aflat rezultatele examenelor de Bacalaureat. Tânăra a picat proba la matematică, la care a luat nota trei, iar părinţii presupun că anume din această cauză ar fi fugit de acasă. Când s-au întors seara de la muncă, ei au găsit doar un carnet cu notele la BAC şi au anunţat imediat poliţia.

Dimineaţa, 13 salvatori şi rudele au pornit în căutarea fetei, iar pe parcursul zilei lor li s-au alăturat colegii de clasă, prietenii şi câţiva consăteni. În total, peste 70 de persoane au participat la operaţiune.

"Am intervenit în forţă în localitatea Hârbovăţ. Urmează să verificăm patru iazuri din localitate, casele părăsite, fântâni, pădurile, dar şi livezile de lângă localitate", a menționat şeful IGSU Anenii Noi, Vitalie Ceban.

Potrivit poliţiei, tânăra a lăsat acasă un carnet în care a scris notele pe cale le-a obţinut la examene, dar nu şi un bileţel pentru părinţi. 

"Cu părere de rău cred că ea s-a stresat foarte tare pentru că este unica fetiţă din clasă care nu a susţinut examenul de bacalaureat. Credem noi că asta a fost motivul pentru care ea a plecat de acasă", a afirmat şeful IP Anenii Noi, Valeriu Codreanu.

O adolescentă din sat le-a spus poliţiştilor că ar fi văzut-o pe tânără miercuri, la amiază, în timp ce se îndrepta spre ieşirea din localitate. Una dintre colegele fetei spune că a sunat-o toată ziua, după ce a aflat notele de bacalaureat, însă tânăra nu i-a răspuns.

Sătenii şi directoarea liceului în care a învăţat tânăra spun că sunt îngrijoraţi de cele întâmplate şi speră că fata, despre care au doar cuvinte de laudă, va reveni acasă.

"Suntem într-o situaţie de disperare, de căutare a unei absolvente. O fetiţă modestă, liniştită, sociabilă, deschisă spre comunicare. Dar totodată o fetiţă pe care o afectau rezultatele, nereuşitele şcolare", a spus directorul liceului Ion Creangă" din satul Hârbovăţ, Elena Zmeu.

Fata dispărută provine dintr-o familie bună şi are un frate de şapte ani. Ambii locuiesc cu mama, tatăl vitreg al tinerei fiind plecat la muncă peste hotare.