Nu va exista un buton pentru dislike pe Facebook

  • 12 feb. 2018, 10:50
  • 662

Chiar dacă unii dintre noi ar putea fi chiar dezamăgiți de această veste, se pare că nu va exista un buton pentru dislike pe Facebook. Purtătorii de cuvânt ai companiei au afirmat că au găsit o altă modalitate prin care utilizatorii își vor putea exprima sentimentele negative.

Se pare că întâlnirea responsabililor cu partea de creație nu a fost un succes. Soluțiile par destul de plictisitoare, cel puțin la o primă vedere: se testează un buton de downvote. Scopul său nu este acela de a-ți permite să-ți exprimi dezaprobarea, ci de a-ți permite să oferi feedback despre comentarii pe care la consideri ofensatoare sau nepotrivite.

Cu alte cuvinte: în locul unui tool ofensator, Facebook a creat un tool care identifică trolii. Acest buton ar putea înlătura și propaganda sau reclamele nedorite.

Nu testăm un buton pentru dislike. Explorăm doar o variantă prin care să acordăm oamenilor șansa de a ne oferi feedback privind comentariile de la postările de pe pagini publice.

Iată cum ar putea arăta butonul pentru downvote:

Butonul va ascunde comentariul pentru utilizatorii care doresc acest lucru. De asemenea ei îl pot marca drept off topic (pe lângă subiect), misleading (înșelător) sau offensive (jignitor), semnalând astfel problema. Facebook nu va oferi feedback celui care a comentat, nici celorlalți utilizatori.

Acesta ar putea fi primul pas al celor de la Facebook în încercarea de a opri fenomenul fake news care pune stăpânire pe feed-urile utilizatorilor.

Utilizatorii cer un buton pentru dislike de multă vreme. Dar, în 2015, Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook, a declarat că utilizatorii nu vor avea un astfel de buton. Cei de la Facebook consideră că butonul pentru dislike ar avea un impact negativ, fiind o adevărată amenințare la adresa platformei. Poate de aceea ei au ales varianta unei funcții care să facă un pic de curățenie.