Liceenii din Moldova pot participa la un eveniment internațional desfășurat la Timișoara

  • 11 mar. 2019, 16:47
  • 415

Elevii claselor a XI-a și a XII-a din Republica Moldova pot participa la cea de-a șasea ediție a proiectului „Politehnica Timișoara - un pas spre viitorul tău” desfășurat în România în perioada 4 - 7 aprilie 2019, informează MOLDPRES.

La ediția din acest an vor participa peste 1000 de elevi, inclusiv 30 din Republica Moldova. Tinerii din țara noastră vor petrece trei zile alături de semeni de-ai lor din România, Serbia, Ungaria și Ucraina. Costurile pentru transport, cazare și masă vor fi asigurate de Universitatea Politehnica Timișoara. Doritorii trebuie să completeze un formular și să-l expedieze organizatorilor până la 25 martie.

Scopul proiectului este informarea și familiarizarea tinerilor cu mediul universitar, asigurarea unei bune tranziții a absolvenților de liceu spre învățământul superior și orientarea către o carieră de succes.

Timp de trei zile, elevii vor avea ocazia să cunoască mediul universitar tehnic timișorean, să descopere ofertele de studii ale Universității Politehnica Timișoara, să viziteze orașul Timișoara și punctele turistice din Banat și să participe la concursurile organizate de către facultăți.