Instruire la Simpals: ”Jobs To Be Done” - sarcina care trebuie realizată

  • 30 mar. 2020, 12:50
  • 552

Compania Simpals este o companie IT care are aproape 40 de proiecte și 4 echipe de producere. Fiecare dintre aceste echipe utilizează metodele și instrumentele proprii. Deoarece domeniul IT mereu se află în dezvoltare continuă, echipele adesea împărtășesc între ele cunoștințele și experiențele personale, din acest motiv, anul acesta a fost numit „anul de instruire” în cadrul companiei Simpals. În acest fel, ne-am făcut un obicei de a ne aduna pe „arenă” și de a studia împreună abordări, metode și teorii noi, care pot avea un aport pozitiv la dezvoltarea proiectelor și companiei în general.

Vom începe seria noastre de „Instruire în echipă” cu teoria „Jobs To Be Done”.

Ce este concepția „Jobs To Be Done”?

Jobs To Be Done (JTBD) sau „sarcina care trebuie realizată” este o teorie despre dorințele și sarcinile utilizatorilor. Această teorie ajută la înțelegerea modului în care oamenii aleg, de ce și cu ce scop procură un anumit produs. Prin intermediul JTBD se poate prognoza cererea de produse pe piață, inclusiv produsele care nu vor fi cumpărate, și, astfel, se pot crea produse vandabile.

Esența teoriei se rezumă în felul următor: noi nu procurăm anumite produse sau servicii, ci le „angajăm” la serviciu. De exemplu, un oarecare Ion a comandat dezvoltarea unui magazin online, dar n-a făcut-o pentru că are nevoie de acest magazin, ci pentru că vrea să-și crească afacerea, pentru că dorește o nouă sursă de venit și pentru că visează să-și petreacă vacanța cu familia în Bali, fiindcă nu mai e la modă să mergi în Turcia. Deci, aceasta este „sarcina care trebuie realizată” de Ion, iar produsul dvs. îl va ajuta s-o realizeze.

Cui poate folosi acest concept?

Nu există restricții în utilizarea JTBD. Această teorie are un instrumentariu atât de variat, încât poate fi folosită de managerii de producție, de specialiștii în marketing, de designeri și chiar de fotografi. După caz, conceptul poate fi aplicat și în viață sau carieră, cel mai important e să alegeți instrumentele potrivite.

Cum implementăm teoria JTBD în proiectele Simpals?

Primul proiect al companiei, care a început să folosească metoda JTBD, a fost panoul de anunțuri electronice 999.md. Cu ce scop? Pentru a îmbunătăți proiectul și a-l face cel mai bun de pe piața din Republica Moldova, dar și pentru a înțelege de ce utilizatorii preferă anume acest site pentru a-și publica anunțurile.

Din motiv că 999.md nu este un startup, ci un proiect cu o istorie de 20 de ani, studierea lui prin metoda JTBD a început cu definirea scopului: obiectul cercetării (de ce oamenii aleg site-ul 999.md) și ce trebuie aflat la final (punctele slabe și forte ale proiectului, în ce direcție să continue dezvoltarea).