Examenul practic pentru obținerea permisului de conducere este una dintre cele mai mari frici pe care o au absolvenții școlilor auto. O demonstrează cozile enorme care se formează la Centrul de Examinare și Calificare, dar și încercările viitorilor șoferi, adesea soldate cu eșec. Totuși, statisticile spun că situația nu este chiar atât de gravă.
Jurnaliștii au mers la Centrul de Examinare și Calificare a Conducătorilor Auto și au încercat să afle care este rata de promovare a examenului, din ce cauză au elevii atâtea emoții dar și recordul tentativelor de a trece cu brio peste proba testului de șoferie, transmite AGORA.
„Statistica arată că fiecare al patrulea candidat susține examenul din prima. Asta vorbește despre faptul că el, în școala în care a învățat, a căpătat cunoștințele necesare și psihologic este mult mai pregătit pentru a trece de bariera dată” , a declarat șeful Departamentul Înmatriculare a mijloacelor de transport și Calificare a Conducătorilor Auto, Gheorghe Crețu.
Crețu spune că emoțiile potențialilor șoferi au la bază mai multe motive. Unele justificate, altele – nu prea:
„Elevii sunt emoționați pentru că undeva, mai real, își dau seama de ce capacități dețin. Problema cu care se întâlnește candidatul în timpul examenului nemijlocit în prezent este că traficul este foarte complicat. Sunt drumuri în reparație, ambuteiaje foarte mari, chiar în fața centrului nostru sunt o mulțime de unități de transport parcate. Din păcate nu am găsit încă aspectul legal pentru a elibera măcar acești 200 de metri”.
Emoțiile multor studenți sunt atât de mari, încât aceștia își așteaptă rândul chiar lângă poligon.
„Avem un birou, o sală special amenajată pentru persoanele care ar trebui să aștepte acolo examenul. Sigur că studenții au emoții și preferă să aștepte afară chiar și când este frig și ploaie”, susține Gheorghe Crețu.
Lider la capitolul tentative de obținere a permisului de conducere este un candidat care s-a prezentat la examen de 12 ori. Pentru o obține permisul de conducere, candidații trebuie să susțină examenul teoretic, un examen practic la terenul special amenajat și proba practică la traseu.