Diplomele din învățământul superior emise în Moldova vor fi recunoscute de China

  • 21 aug. 2018, 10:07
  • 487

Diplomele, certificatele și titlurile academice emise de instituțiile de învățămînt superior din Republica Moldova vor fi recunoscute de China. La rândul său, țara noastră va recunoaște actele de studii emise de China. Un Acord care prevede acest lucru a fost aprobat astăzi la ședința Cabinetului de Miniștri, informează MOLDPRES.

În baza Acordului, R. Moldova și China vor crea o Comisie de Experţi pentru monitorizarea implementării prevederilor documentului.

Monica Babuc, ministru al Educației, Culturii și Cercetării a declarat că acordul stipulează cerinţele înaintate cetăţenilor moldoveni şi chinezi privind accesul la studii în instituţiile de învăţământ superior. Divergenţele apărute în procesul de interpretare şi implementare a documentului urmează a fi soluţionate în mod amiabil, prin consultări sau negocieri între cele două țări.

Textul Acordului conţine descrierea sistemului de învăţământ superior al celor două state şi a tipurilor de diplome, certificate şi titluri academice acordate absolvenţilor unui nivel de studii superioare.

Acordul a fost semnat la Chişinău la 3 iulie 2018 și va fi valabil pentru o perioadă de 5 ani.

Republica Moldova și China realizează în prezent un program de schimb de bursieri, în baza unor Acorduri de cooperare semnate anterior.