În 1998 era Campionatul Mondial de Fotbal din Franța. Eram împreună cu colegii tatălui meu, când pentru prima data în viața mea până atunci, am văzut la șeful tatălui meu un telefon mobil. Era un model performant pentru acea vreme, dar prea ușor recunoscut acum ca fiind “a...da, știu cărămida aceea”.
Era extraordinar să ții în mână un dispozitiv cu care puteai suna pe oricine, oricând, cu ecran monocolor și cu taste ce se aprindeau. Culmea, pe atunci, funcția de memorare a numerelor era puțin utilizată pentru că mai toată lumea știa pe de rost numerele de telefon.
Sunt 20 de ani de atunci și „câteva” lucruri s-au schimbat. Atunci când e un meci la televizor probabil prietenii postează comentarii despre meci, ca să nu mai vorbim despre o emisiune la care nu este suficient să te uiți dar arată și comentarii de pe vreo rețea. Dispozitivele s-au micșorat în dimensiune, ecranul s-a mărit si acum este color. Sistemul de operare este din ce în ce mai performant iar aplicațiile zburdă în încercarea de a-ți atrage atenția.
Nu contează unde ești, pe stradă, cu prietenii, la volan atunci când te îndrepți spre o trecere de pietoni, sau la masă cu prietena ta cea mai bună. Necesitatea de a fi conectat și prezent a devenit parte de noua ta identitate. Nu ai cum să ratezi ultima postare sau comentariu, ci trebuie să fii acolo, pentru prietenii tăi.
Acest articol sper că te prinde citindu-l nu atunci când nu trebuie. De exemplu, dacă-l citești și lângă tine este un prieten care tastează sau mai rău, îți povestește ceva, oprește-te. Articolul va fi tot aici și mai târziu sau mâine. Dacă-l citești atunci când ești cu copilul tău care disperat încearcă să-ți atragă atenția, nu cred că orice jucărie cumpărată te va ajuta. Culmea este că deși ecranul tău îți oferă accesul la foarte multă informații, el este în final doar un dispozitiv cu câțiva inchi, iar în ansamblu viziunii tale din acest moment are o dimensiune foarte mică. Suntem înconjurați de dorința de mai mult.
Mai multă acumulare de orice fel, de la haine, mașini, avere și totul pornește de la acumularea de multă informație. Dacă în trecut citeai un ziar online scris de profesioniști, prin intermediul rețelelor de socializare oricine s-a transformat într-un „jurnalist” al propriei vieți sau păreri. Și dacă nu ești creator de conținut devii consumator de conținut. Imaginează-ți că primești în mintea ta toate ideile, discuțiile, evenimentele sau frustrările din viața cuiva. Iar dacă argumentul tău este că de fapt ești la curent cu ce fac prietenii tăi, mai gândește-te.
Pune mâna pe telefon, sună un prieten ce tocmai ai posta și vei avea o mare surpriză. Vei constata nu de puține ori că starea de fapt pe care o vei recunoaște ușor prin vocea prietenului, e total diferită de „postare” și emoticon-urile de pe vreo aplicație de mesagerie.
Dar, revenind la titlul articolului meu, îți propun câteva abordări atunci când bateria telefonului îți arată 1%. Nu ai nevoie de situația aceasta neapărat, poți experimenta ce voi spune uitându-ți telefonul acasă sau de ce nu, închizându-l. Așadar, dacă ești la 1%:
Nu intra în panică. Deconectarea va însemna că vei descoperi că există viață și dincolo de telefonul mobil. Crezi ca e ciudat? Ar trebui să ai o discuție cu părinții sau bunicii tăi care se descurcau (și socializau mai bine) fără să creeze un eveniment pe Facebook și fără să dea „Going”. Își invitau prietenii, care spuneau ca vin, și culmea se și prezentau. De câte ori ai dat „Going” la un eveniment și nu te-ai dus? Ai înțeles acum cât de comic sună.
Bucură-te de priveliște. Chiar dacă ești în mijlocul orașului și pare că nu ai de ce să te bucuri, gândește-te din nou. Privește dincolo de ce ai privit până atunci. Vei regăsi clădirile altfel de cum le știai și vei avea senzația că ești într-un oraș necunoscut.
Socializează. Și nu mă refer să dai buzna în prima cafenea să ceri un încărcător pentru telefon, ci să comunici altfel decât până atunci. Caut de ceva timp răspunsul la o întrebare: Când a devenit atât de normal să stai pe telefon atunci când ești la un suc în oraș cu prietenii? Ori eu nu am prins vreo mișcare Zen ce are la bază telefonul mobil și presupune liniște deplină? Sau atunci când ești în vizită la cineva, chiar trebuie să răspunzi la un mesaj? Cel mai comic mi se par „zâmbăreții mobili”, adică acei oameni pe care-i vezi pe stradă cu ochii în telefon, tastând și zâmbind, probabil la vreo remarcă a vreunui prieten. Zâmbăreților am o provocare: sunați-vă prietenii și nu doar că veți zâmbii, ci veți râde în hohote.
Petrece timp cu copilul tău sau persoana de lângă tine. Dacă este seara și ești pe canapea tastând sau dând scroll în timp ce copilul tău îți cere atenție jucându-se singur, nu va trece mult până te vei panica de interesul crescut față de telefon al copilului. El vede în ce faci un comportament normal. Ești un exemplu. Dar oare ești exemplul? Câte postări importante (pe care probabil le glisezi în grabă) crezi că vei găsi care să suplinească zâmbetul unui copil atunci când interacționezi cu el?
Dacă ai ajuns până în acest punct citind articolul, înseamnă că simți o parte din ideile pe care le-am transmis și mă bucur. Nu am pretenția că pot face ceva cu situațiile ciudate în care ne-a adus ultra-conectivitatea, dar mă bucur că am ocazia să-ți scriu aceste rânduri. Dacă și tu ai idei, comentarii sau experimente pe care le-ai aplicat, te invit să comentezi la finalul acestui articol. Orice discuție începută ajută să învățăm unii de la alții. De ce? Pentru că nu există rețete fixe și rigide. Există în schimb miliarde de experiențe pe car ele considerăm normale, dar pentru alții ar însemna schimbări foarte mari.
Îți mulțumesc de darul atenției tale și sper că acest articol ți-a fost util.
În 1998 era Campionatul Mondial de Fotbal din Franța. Eram împreună cu colegii tatălui meu, când pentru prima data în viața mea până atunci, am văzut la șeful tatălui meu un telefon mobil. Era un model performant pentru acea vreme, dar prea ușor recunoscut acum ca fiind “a...da, știu cărămida aceea”.
Era extraordinar să ții în mână un dispozitiv cu care puteai suna pe oricine, oricând, cu ecran monocolor și cu taste ce se aprindeau. Culmea, pe atunci, funcția de memorare a numerelor era puțin utilizată pentru că mai toată lumea știa pe de rost numerele de telefon.
Sunt 20 de ani de atunci și „câteva” lucruri s-au schimbat. Atunci când e un meci la televizor probabil prietenii postează comentarii despre meci, ca să nu mai vorbim despre o emisiune la care nu este suficient să te uiți dar arată și comentarii de pe vreo rețea. Dispozitivele s-au micșorat în dimensiune, ecranul s-a mărit si acum este color. Sistemul de operare este din ce în ce mai performant iar aplicațiile zburdă în încercarea de a-ți atrage atenția.
Nu contează unde ești, pe stradă, cu prietenii, la volan atunci când te îndrepți spre o trecere de pietoni, sau la masă cu prietena ta cea mai bună. Necesitatea de a fi conectat și prezent a devenit parte de noua ta identitate. Nu ai cum să ratezi ultima postare sau comentariu, ci trebuie să fii acolo, pentru prietenii tăi.
Acest articol sper că te prinde citindu-l nu atunci când nu trebuie. De exemplu, dacă-l citești și lângă tine este un prieten care tastează sau mai rău, îți povestește ceva, oprește-te. Articolul va fi tot aici și mai târziu sau mâine. Dacă-l citești atunci când ești cu copilul tău care disperat încearcă să-ți atragă atenția, nu cred că orice jucărie cumpărată te va ajuta. Culmea este că deși ecranul tău îți oferă accesul la foarte multă informații, el este în final doar un dispozitiv cu câțiva inchi, iar în ansamblu viziunii tale din acest moment are o dimensiune foarte mică. Suntem înconjurați de dorința de mai mult.
Mai multă acumulare de orice fel, de la haine, mașini, avere și totul pornește de la acumularea de multă informație. Dacă în trecut citeai un ziar online scris de profesioniști, prin intermediul rețelelor de socializare oricine s-a transformat într-un „jurnalist” al propriei vieți sau păreri. Și dacă nu ești creator de conținut devii consumator de conținut. Imaginează-ți că primești în mintea ta toate ideile, discuțiile, evenimentele sau frustrările din viața cuiva. Iar dacă argumentul tău este că de fapt ești la curent cu ce fac prietenii tăi, mai gândește-te.
Pune mâna pe telefon, sună un prieten ce tocmai ai posta și vei avea o mare surpriză. Vei constata nu de puține ori că starea de fapt pe care o vei recunoaște ușor prin vocea prietenului, e total diferită de „postare” și emoticon-urile de pe vreo aplicație de mesagerie.
Dar, revenind la titlul articolului meu, îți propun câteva abordări atunci când bateria telefonului îți arată 1%. Nu ai nevoie de situația aceasta neapărat, poți experimenta ce voi spune uitându-ți telefonul acasă sau de ce nu, închizându-l. Așadar, dacă ești la 1%:
Nu intra în panică. Deconectarea va însemna că vei descoperi că există viață și dincolo de telefonul mobil. Crezi ca e ciudat? Ar trebui să ai o discuție cu părinții sau bunicii tăi care se descurcau (și socializau mai bine) fără să creeze un eveniment pe Facebook și fără să dea „Going”. Își invitau prietenii, care spuneau ca vin, și culmea se și prezentau. De câte ori ai dat „Going” la un eveniment și nu te-ai dus? Ai înțeles acum cât de comic sună.
Bucură-te de priveliște. Chiar dacă ești în mijlocul orașului și pare că nu ai de ce să te bucuri, gândește-te din nou. Privește dincolo de ce ai privit până atunci. Vei regăsi clădirile altfel de cum le știai și vei avea senzația că ești într-un oraș necunoscut.
Socializează. Și nu mă refer să dai buzna în prima cafenea să ceri un încărcător pentru telefon, ci să comunici altfel decât până atunci. Caut de ceva timp răspunsul la o întrebare: Când a devenit atât de normal să stai pe telefon atunci când ești la un suc în oraș cu prietenii? Ori eu nu am prins vreo mișcare Zen ce are la bază telefonul mobil și presupune liniște deplină? Sau atunci când ești în vizită la cineva, chiar trebuie să răspunzi la un mesaj? Cel mai comic mi se par „zâmbăreții mobili”, adică acei oameni pe care-i vezi pe stradă cu ochii în telefon, tastând și zâmbind, probabil la vreo remarcă a vreunui prieten. Zâmbăreților am o provocare: sunați-vă prietenii și nu doar că veți zâmbii, ci veți râde în hohote.
Petrece timp cu copilul tău sau persoana de lângă tine. Dacă este seara și ești pe canapea tastând sau dând scroll în timp ce copilul tău îți cere atenție jucându-se singur, nu va trece mult până te vei panica de interesul crescut față de telefon al copilului. El vede în ce faci un comportament normal. Ești un exemplu. Dar oare ești exemplul? Câte postări importante (pe care probabil le glisezi în grabă) crezi că vei găsi care să suplinească zâmbetul unui copil atunci când interacționezi cu el?
Dacă ai ajuns până în acest punct citind articolul, înseamnă că simți o parte din ideile pe care le-am transmis și mă bucur. Nu am pretenția că pot face ceva cu situațiile ciudate în care ne-a adus ultra-conectivitatea, dar mă bucur că am ocazia să-ți scriu aceste rânduri. Dacă și tu ai idei, comentarii sau experimente pe care le-ai aplicat, te invit să comentezi la finalul acestui articol. Orice discuție începută ajută să învățăm unii de la alții. De ce? Pentru că nu există rețete fixe și rigide. Există în schimb miliarde de experiențe pe car ele considerăm normale, dar pentru alții ar însemna schimbări foarte mari.
Îți mulțumesc de darul atenției tale și sper că acest articol ți-a fost util.