Când spunem „șoferi de microbuze”, cu siguranță, nu ne apare chipul unei femei. Însă, o doamnă din capitală, care este și pensionară deja, sparge stereotipurile și demonstrează că femeile sunt la fel sau chiar mai pricepute să transporte pasageri, în condițiile de stres din Chișinău.
Două săptămâni la rând, Larisa Roșca parcurge în jur de 350 de kilometri, pe ruta 123. Deși muncește aici de un an deja, șoferița spune că se confruntă deseori cu discriminarea din partea pasagerilor, transmite Știri.md cu referire la Tv8.md.
La ai ei 64 de ani, femeia cu greu recunoaște că este pensionară. Energia debordantă nu o lasă să stea, în liniște, acasă, iar, de un an, marea ei pasiune – șofatul – s-a transformat în profesie.
Femeia conduce de la 19 ani, așa că a decis că a venit timpul să-și facă permis pentru transportul de pasageri. A susținut examenul din prima, fiind presată și de pensia mică.
„Am ieșit la pensie și mi-au calculat o sumă absurdă. 142 de lei, 38 de bani. Mi-au propus doar să spăl podele… Dar eu nu vreau, pot și aici să-mi fac pentru o bucățică de pâine. Vreau să mai simt ritmul vieții”, povestește Larisa Roșca.
Ca să evite replicile discriminatorii, femeia se poartă mai mult ca un bărbat.
„Eu chiar mă strădui să mă tund mai scurt, ca ei nici măcar să nu-mi acorde atenție, să nu se gândească. Bărbații sunt încântați, mă încurajează”, spune șoferița de microbuz.
Pasagerii pe care i-am surprins în microbuzul 123 spun că nu fac diferență între șoferi și șoferițe.
„Nu este diferență. Nu prima dată merg cu ea și se comportă normal. -Nu frânează brusc? -Nu. Îi iese foarte bine”, mărturisește un bărbat.
„Eu tot am mașină și șofez și nu m-a impresionat că-i femeie la volan”, spune o femeie.
Deși are doar colegi bărbați, doamna Larisa spune ca s-a integrat rapid în colectiv. Iar angajatorul, deși nu a vrut să apară la cameră, a lăudat-o pentru că este cea mai harnică dintre șoferi.
Totuși, munca este destul de stresantă. Ca să facă zilnic cele șapte curse, șoferița se trezește la 5 dimineața și intră acasă la 09:00 seara. În acest ritm, lucrează câte două săptămâni fără zile de odihnă. Pentru asta primește în jur de 5000 de lei. Bătăi de cap îi dau și drumurile din oraș.
Din cauza pensiei, dar și a salariului, șoferița recunoaște că este tot mai des cu gândul la plecare din țară. De altfel, copiii, dar și soțul ei sunt stabiliți de mai mulți ani în Italia.
„Vreau să mai trăiesc măcar la sfârșit de viață omenește. Nu pe roți”, spune Larisa Roșca.
Când spunem „șoferi de microbuze”, cu siguranță, nu ne apare chipul unei femei. Însă, o doamnă din capitală, care este și pensionară deja, sparge stereotipurile și demonstrează că femeile sunt la fel sau chiar mai pricepute să transporte pasageri, în condițiile de stres din Chișinău.
Două săptămâni la rând, Larisa Roșca parcurge în jur de 350 de kilometri, pe ruta 123. Deși muncește aici de un an deja, șoferița spune că se confruntă deseori cu discriminarea din partea pasagerilor, transmite Știri.md cu referire la Tv8.md.
La ai ei 64 de ani, femeia cu greu recunoaște că este pensionară. Energia debordantă nu o lasă să stea, în liniște, acasă, iar, de un an, marea ei pasiune – șofatul – s-a transformat în profesie.
Femeia conduce de la 19 ani, așa că a decis că a venit timpul să-și facă permis pentru transportul de pasageri. A susținut examenul din prima, fiind presată și de pensia mică.
„Am ieșit la pensie și mi-au calculat o sumă absurdă. 142 de lei, 38 de bani. Mi-au propus doar să spăl podele… Dar eu nu vreau, pot și aici să-mi fac pentru o bucățică de pâine. Vreau să mai simt ritmul vieții”, povestește Larisa Roșca.
Ca să evite replicile discriminatorii, femeia se poartă mai mult ca un bărbat.
„Eu chiar mă strădui să mă tund mai scurt, ca ei nici măcar să nu-mi acorde atenție, să nu se gândească. Bărbații sunt încântați, mă încurajează”, spune șoferița de microbuz.
Pasagerii pe care i-am surprins în microbuzul 123 spun că nu fac diferență între șoferi și șoferițe.
„Nu este diferență. Nu prima dată merg cu ea și se comportă normal. -Nu frânează brusc? -Nu. Îi iese foarte bine”, mărturisește un bărbat.
„Eu tot am mașină și șofez și nu m-a impresionat că-i femeie la volan”, spune o femeie.
Deși are doar colegi bărbați, doamna Larisa spune ca s-a integrat rapid în colectiv. Iar angajatorul, deși nu a vrut să apară la cameră, a lăudat-o pentru că este cea mai harnică dintre șoferi.
Totuși, munca este destul de stresantă. Ca să facă zilnic cele șapte curse, șoferița se trezește la 5 dimineața și intră acasă la 09:00 seara. În acest ritm, lucrează câte două săptămâni fără zile de odihnă. Pentru asta primește în jur de 5000 de lei. Bătăi de cap îi dau și drumurile din oraș.
Din cauza pensiei, dar și a salariului, șoferița recunoaște că este tot mai des cu gândul la plecare din țară. De altfel, copiii, dar și soțul ei sunt stabiliți de mai mulți ani în Italia.
„Vreau să mai trăiesc măcar la sfârșit de viață omenește. Nu pe roți”, spune Larisa Roșca.