Liderii adevărați sunt mereu prezenți când ai nevoie de ei

  • 25 sept. 2017, 10:00
  • 730

Leadershipul este un termen des invocat, mai ales în mediul corporate. Cei care ocupă poziţii de top management în cadrul multinaţionalelor se bazează, în toate acţiunile pe care le întreprind, pe acest concept. 

Există însă situaţii când această siguranţă de sine se poate întoarce ca un bumerang împotriva managerilor

Relaţia dintre „executanţi” şi board-ul managerial

Conceptul de leadership este înţeles, cel mai bine, chiar de către cei care şi-l însuşesc. Tocmai de aceea, un lider trebuie să fie atent la modul cum trimite mesajele către subordonaţi şi să intuiască cum vor fi percepute. Există riscul să se creeze o ruptură iremediabilă între conducere şi cei care nu au putere decizională, „convulsie” ce va afecta întreaga activitate a companiei. Totuşi, cum se poate evita această situaţie?

Managerul trebuie să fie un bun psiholog

Toleranţa şi încrederea reciprocă între angajaţi, indiferent de funcţie, este esenţială pentru succesul oricărei companii. Primul pas va fi făcut, conform logicii, de către şefi. Există şi o vorbă care se pliează perfect pe structura organizaţională a multinaţionalelor: „părinţii şi şefii nu ţi-i alegi în viaţă”.

Este perfect adevărat. Migraţia managerilor de la o companie la alta este mult mai mică decât cea a angajaţilor care nu ocupă funcţii de conducere. Prin urmare, angajatul va ajunge să lucreze într-o anumită firmă cu acceptul şefului, decizie luată după ce, la interviul de angajare, încrederea managerului a fost câştigată de candidat. Dar oare şi invers e la fel de simplu? Raspunsul e scurt şi nu lasă loc de interpretări: NU.

Aici intervine instinctul, o componentă esenţială a conceptului de leadership. Un manager de top trebuie să fie conştient că, indiferent de statutul profesional, respectul în cadrul unei companii reprezintă cheia succesului. Iar acest respect se câştigă prin încredere.

Cum poate un manager de top să câştige încrederea angajaţilor

Aici intervine adevarata vocaţie a termenului de leadership şi anume, procesul psihologic ce va trebui să fie pus în practică de orice manager de top. Un lider trebuie să le transmită subordonaţilor că este la dispoziţia lor în orice moment (nu doar în cele când are de făcut reproşuri) şi că este gata să îi ajute cu sfaturi şi să le ghideze activitatea profesională astfel încât rezultatele să fie la cel mai înalt nivel. Unul dintre citatele celebre care se încadrează perfect în acest peisaj aparţine marelui actor Al Pacino. „Dacă aveţi nevoie de mine, mă găsiţi tot acolo unde eram când nu aveaţi nevoie de mine”, spunea starul de la Hollywood.

Un manager de top eficient va reuşi acest lucru cu uşurinţă. Cultura leadershipului psihologic îl va ajuta să îşi apropie subordonaţii şi să îi determine să îl perceapă ca pe un frate mai mare sau ca pe un bun prieten. El va fi mereu pregătit să îi asculte pe angajaţi, indiferent de circumstanţe. Are obligaţia să fie sincer şi să emită mesaje obiective.

Chiar dacă este o calitate a liderilor, leadershipul implică munca în echipă. Pentru că acest concept este sinonim cu succesul, iar rezultatele pozitive din cadrul oricărei organizaţii sunt rodul muncii în echipă.