Dacă ar fi să facem un top al mesajelor cu care ușile angajatorilor se „închid” frecvent în nasul candidaților de peste 40 de ani, ar fi:
- „Echipa e în formare, momentan nu ne permitem pe cineva cu skill-urile tale, dar te avem în vedere pentru momentul în care va crește echipa și va fi necesară o persoană cu experiența ta”.
- „Am decis să mergem mai departe cu un alt candidat, care se potriveste mai bine cu rolul și cerințele companiei”.
- „Ești overqualified, ne temem că te vei plictisi si vei pleca”
Candidați cu experiență, candidați bine pregătiți, candidați care au acumulat numeroase exemple de succes ajung să dispere și să nu se mai regăsească în peisajul autohton din simplul motiv că au 40 +, iar piața ori nu le mai vede potențialul, ori sunt prea scumpi, pentru că deh, calitatea nu e ieftină, ori nu se mai potrivesc cu profilul echipelor a căror medie de vârstă e de 26 de ani…
Grafician +40: Recrutorul nu l-a chemat la interviu gândindu-se că va refuza jobul din cauza salariului mic sau că se va plictisi rapid de munca de rutină. Chit că persoana n-avea de lucru de doi ani și ar fi acceptat să lucreze part time…
În fața refuzurilor repetate, a faptului că nu îi contactează nimeni pentru profile pentru care a fi foarte potriviți, din cauza presiunilor financiare – se ajunge la compromis: unii aleg antreprenoriatul, dar nu toți au motivația și abilitățile necesare și eșuează în depresie, alții emigrează în țări unde „overqualified” chiar e apreciat, alții devin freelanceri și jonglează cu mai multe proiecte în paralel, ca să-și poată crește copiii. Totul într-o perioadă în care angajatorii vorbesc constant despre „criza de resurse umane”.
Adevărul este că, de multe ori la butoane, de partea cealaltă a baricadei, sunt recruiteri neexperimentați, care pur și simplu nu văd potențialul candidatului sau avem de-a face cu organizații obtuze, unde până și managerii de 50 de ani îi văd pe cei de 40+ ca fiind „prea în vârstă”. Alteori candidații +40 sunt filtrați „fără suflet” de algoritmii software-ului de recrutare care analizează sec șiruri de cuvinte cheie și potriveli cu CV-ul candidatului. Numai că nimeni nu vorbește despre asta, dar toți vorbesc despre criza de resurse, de profesioniști de pe piața muncii. Și realitatea e că ne facem nouă, ca țară, un mare deserviciu.
Amărăciunea Claudiei: „Cred că acesta este motivul pentru care nici măcar nu ajung la interviu. Am schimbat poziția din mediul universitar în learning & development. Cel mai „tare” feedback l-am primit după interviul cu HR Manager, care mi-a zis că au luat două persoane care pot livra și pentru grupuri mari și pentru grupuri mici (poziția era de learning designer), iar eu asta făceam de 17 ani încoace. Sunt cu siguranță „overqualified”, însă îmi doresc să lucrez, sunt o profesionistă. În plus, eu nu mai cred în „piața este în criză de oameni”, nu se susține cu ce se întâmplă în mod real atunci când cauți job.”
Organizațiile vor lupi din ce în ce mai tineri, fără familie și alte distrageri, ușor manipulabili, gata de ore suplimentare. Piața ne arată că până și limita de vârstă la care ești considerat neangajabil scade. Iată câteva exemple:
Dana: „Eu am 35, dar simt cu vârf și îndesat că nu îmi mai găsesc locul și că antreprenoriatul este singura cale. Sunt „pe piață” de 6 luni, de când mi-am dat demisia din corporație. Nu m-a sunat nimeni. Nu am aplicat intens și orbește tocmai pentru că îmi doream o pauză de câteva luni, însă am aplicat pentru poziții pentru care m-aș fi potrivit perfect. Am fost uimită să văd că nu sunt nici măcar invitată la un interviu, deși profilul meu, oarecum atipic, era fix cel descris în anunț. Personal, mi-am explicat asta în două feluri:
1. Sunt femeie la 35 de ani, asta înseamnă fie că vreau copii rapid, fie că am copii mici, așadar reprezint o categorie de risc.
2. De la un anumit nivel salarial posturile în corporații se ocupă numai prin recomandări, ca să nu zic sistemul clasic de pile care, de ce să nu recunoaștem, este și la privat destul de bine implementat, poate doar mai elegant decât la stat. Am văzut mulți oameni aduși pe poziții de management care nu aveau efectiv niciun „skill” potrivit poziției și care au distrus echipe de profesioniști. Din altă perspectivă, e nevoie să se investească masiv în partea de HR, e nevoie de profesioniști adevărați, în dezvoltare continuă”.
Monica: „În majoritatea cazurilor e vorba de a plăti un salariu decent, potrivit pregătirii candidatului. Și frumoasă și devreme acasă e cam greu de găsit, dar ne plângem că nu vor oamenii să muncească. Asa că mascăm acest lucru în anunțuri cu „junior” care să fac „n” lucruri. Asta e, când și-or face calculul corect cât pierd, angajând 2-3/an, poate că vor angaja omul potrivit pentru nevoile lor.”
Chiar și când trec de furcile caudine ale recruiterilor, candidații +40 se pot lovi de temerile managerilor slab pregătiți și neîncrezători în propriile competențe, ceva mai tineri – care se tem să angajeze oameni prea calificați cu un potențial înalt, pentru a nu ridica standardul echipei ceea ce cumva i-ar pune într-o lumină proastă către acționari sau superiori și ar trebui să iasă cumva din zona de confort, pentru a crește nivelul de performanță sau propriul nivel de competență. Mulți manageri tineri resimt un disconfort în a-și comunica strategiile, veștile proaste sau un feedback constructiv către angajați mult mai experimentați.
Așadar ești candidat +40, fără de job, dar cu multiple competențe și calificări? Nu dispera. Nu e vina ta că trăim într-o societate care nu-și onorează profesioniștii cu senioritate în competență! Nu e vina ta că, atunci când a sunat telefonul după mult timp de căutări, la capătul firului e cineva de vârsta fiicei tale care gândește în grile cu „da” sau „nu” și nu știe încă să intuiască potențialul. Rămâi puternic(ă), socializează, activează-ți rețeaua de contacte, aliază-te cu cei în situații similare, rămâneți deschiși la orice canal prin care puteți să vă manifestați expertiza. Dar cel mai important, deveniți o Voce! Vocea celor care au făcut tranziția la capitalismul autohton, care au fost aici și au pus osul la treabă când marile companii care vă spun acum „nu!” au venit, vocea celor cărora li se cere pensionare la 70 de ani, dar nu-și pot găsi un loc decent de muncă pe măsura calificării și experienței lor, vocea celor care cu sufletul rupt, aleg la +40 să ia drumul străinătății, pentru a dărui altora ceea ce în țara lor nu mai este de apreciat. Rămâneți pe baricade!
Dacă ar fi să facem un top al mesajelor cu care ușile angajatorilor se „închid” frecvent în nasul candidaților de peste 40 de ani, ar fi:
Candidați cu experiență, candidați bine pregătiți, candidați care au acumulat numeroase exemple de succes ajung să dispere și să nu se mai regăsească în peisajul autohton din simplul motiv că au 40 +, iar piața ori nu le mai vede potențialul, ori sunt prea scumpi, pentru că deh, calitatea nu e ieftină, ori nu se mai potrivesc cu profilul echipelor a căror medie de vârstă e de 26 de ani…
Grafician +40: Recrutorul nu l-a chemat la interviu gândindu-se că va refuza jobul din cauza salariului mic sau că se va plictisi rapid de munca de rutină. Chit că persoana n-avea de lucru de doi ani și ar fi acceptat să lucreze part time…
În fața refuzurilor repetate, a faptului că nu îi contactează nimeni pentru profile pentru care a fi foarte potriviți, din cauza presiunilor financiare – se ajunge la compromis: unii aleg antreprenoriatul, dar nu toți au motivația și abilitățile necesare și eșuează în depresie, alții emigrează în țări unde „overqualified” chiar e apreciat, alții devin freelanceri și jonglează cu mai multe proiecte în paralel, ca să-și poată crește copiii. Totul într-o perioadă în care angajatorii vorbesc constant despre „criza de resurse umane”.
Adevărul este că, de multe ori la butoane, de partea cealaltă a baricadei, sunt recruiteri neexperimentați, care pur și simplu nu văd potențialul candidatului sau avem de-a face cu organizații obtuze, unde până și managerii de 50 de ani îi văd pe cei de 40+ ca fiind „prea în vârstă”. Alteori candidații +40 sunt filtrați „fără suflet” de algoritmii software-ului de recrutare care analizează sec șiruri de cuvinte cheie și potriveli cu CV-ul candidatului. Numai că nimeni nu vorbește despre asta, dar toți vorbesc despre criza de resurse, de profesioniști de pe piața muncii. Și realitatea e că ne facem nouă, ca țară, un mare deserviciu.
Amărăciunea Claudiei: „Cred că acesta este motivul pentru care nici măcar nu ajung la interviu. Am schimbat poziția din mediul universitar în learning & development. Cel mai „tare” feedback l-am primit după interviul cu HR Manager, care mi-a zis că au luat două persoane care pot livra și pentru grupuri mari și pentru grupuri mici (poziția era de learning designer), iar eu asta făceam de 17 ani încoace. Sunt cu siguranță „overqualified”, însă îmi doresc să lucrez, sunt o profesionistă. În plus, eu nu mai cred în „piața este în criză de oameni”, nu se susține cu ce se întâmplă în mod real atunci când cauți job.”
Organizațiile vor lupi din ce în ce mai tineri, fără familie și alte distrageri, ușor manipulabili, gata de ore suplimentare. Piața ne arată că până și limita de vârstă la care ești considerat neangajabil scade. Iată câteva exemple:
Dana: „Eu am 35, dar simt cu vârf și îndesat că nu îmi mai găsesc locul și că antreprenoriatul este singura cale. Sunt „pe piață” de 6 luni, de când mi-am dat demisia din corporație. Nu m-a sunat nimeni. Nu am aplicat intens și orbește tocmai pentru că îmi doream o pauză de câteva luni, însă am aplicat pentru poziții pentru care m-aș fi potrivit perfect. Am fost uimită să văd că nu sunt nici măcar invitată la un interviu, deși profilul meu, oarecum atipic, era fix cel descris în anunț. Personal, mi-am explicat asta în două feluri:
1. Sunt femeie la 35 de ani, asta înseamnă fie că vreau copii rapid, fie că am copii mici, așadar reprezint o categorie de risc.
2. De la un anumit nivel salarial posturile în corporații se ocupă numai prin recomandări, ca să nu zic sistemul clasic de pile care, de ce să nu recunoaștem, este și la privat destul de bine implementat, poate doar mai elegant decât la stat. Am văzut mulți oameni aduși pe poziții de management care nu aveau efectiv niciun „skill” potrivit poziției și care au distrus echipe de profesioniști. Din altă perspectivă, e nevoie să se investească masiv în partea de HR, e nevoie de profesioniști adevărați, în dezvoltare continuă”.
Monica: „În majoritatea cazurilor e vorba de a plăti un salariu decent, potrivit pregătirii candidatului. Și frumoasă și devreme acasă e cam greu de găsit, dar ne plângem că nu vor oamenii să muncească. Asa că mascăm acest lucru în anunțuri cu „junior” care să fac „n” lucruri. Asta e, când și-or face calculul corect cât pierd, angajând 2-3/an, poate că vor angaja omul potrivit pentru nevoile lor.”
Chiar și când trec de furcile caudine ale recruiterilor, candidații +40 se pot lovi de temerile managerilor slab pregătiți și neîncrezători în propriile competențe, ceva mai tineri – care se tem să angajeze oameni prea calificați cu un potențial înalt, pentru a nu ridica standardul echipei ceea ce cumva i-ar pune într-o lumină proastă către acționari sau superiori și ar trebui să iasă cumva din zona de confort, pentru a crește nivelul de performanță sau propriul nivel de competență. Mulți manageri tineri resimt un disconfort în a-și comunica strategiile, veștile proaste sau un feedback constructiv către angajați mult mai experimentați.
Așadar ești candidat +40, fără de job, dar cu multiple competențe și calificări? Nu dispera. Nu e vina ta că trăim într-o societate care nu-și onorează profesioniștii cu senioritate în competență! Nu e vina ta că, atunci când a sunat telefonul după mult timp de căutări, la capătul firului e cineva de vârsta fiicei tale care gândește în grile cu „da” sau „nu” și nu știe încă să intuiască potențialul. Rămâi puternic(ă), socializează, activează-ți rețeaua de contacte, aliază-te cu cei în situații similare, rămâneți deschiși la orice canal prin care puteți să vă manifestați expertiza. Dar cel mai important, deveniți o Voce! Vocea celor care au făcut tranziția la capitalismul autohton, care au fost aici și au pus osul la treabă când marile companii care vă spun acum „nu!” au venit, vocea celor cărora li se cere pensionare la 70 de ani, dar nu-și pot găsi un loc decent de muncă pe măsura calificării și experienței lor, vocea celor care cu sufletul rupt, aleg la +40 să ia drumul străinătății, pentru a dărui altora ceea ce în țara lor nu mai este de apreciat. Rămâneți pe baricade!