De ce cartofii au ajuns să coste practic de 3 ori mai mult comparativ cu anul trecut

  • 8 mai 2019, 16:05
  • 2 577
  • 2

Începând cu luna ianuarie curent prețul la cartofi a început să crească înregistrând valori fără precedent, fiind la moment de practic 3-4 ori mai mari decât în anul trecut. Pe piețele locale un kilogram de cartofi de calitate poate fi cumpărat cu prețul de peste 15 lei, iar în supermarketurile din țară acesta poate ajunge chiar și la 30 de lei.

Agrobiznes a solicitat opinia lui Radu Grosu, directorul general al „Europlant”, una dintre cele mai mari companii importatoare de cartofi din Moldova, pentru a afla mai multe detalii despre cauzele scumpirii cartofilor din ultima perioadă.

„Prețul cartofilor este înalt nu doar în Republica Moldova, ci și în Europa. În general, recolta globală în anul 2018 a fost cu 40% mai mică. Compania noastră importă cartofi din Belarus. Anul trecut am produs circa două mii de tone, care au fost deja comercializate, alte circa două mii de tone au fost importate. Prețurile la cartof vor crește și în continuare, deoarece lipsește oferta pentru această legumă. Importurile devin din ce în ce mai problematice. Anul trecut, dezvoltarea tuberculilor a fost stopată de lipsa umidității. Practic, în acest an am plantat aceleași suprafețe ca și în anul trecut, deja cantitatea recoltei va depinde de condițiile meteorologice. În acest sezon, plantele se dezvoltă normal, dar totul depinde de precipitațiile ce vor cădea în perioada de vegetație a cartofului. Pe piața din țară cele mai solicitate sunt soiurile albe, acestea sunt comercializate cu un preț practic dublu comparativ cu anul trecut”, a explicat Radu Grosu.

Multe țări cultivatoare de cartofi din Europa au înregistrat pierderi uriașe de producție din cauza condițiilor climaterice nefavorabile. În Franța și Germania recoltele au atins minimul istoric. România s-a clasat pe locul patru după suprafaţa cultivată, primele trei țări fiind Polonia, Germania și Franţa, şi pe locul șapte după producţia obținută.

Și în Ucraina, prețurile pentru cartofi sunt mai mari în acest an de comercializare, iar în luna ianuarie acestea au atins maximul din ultimii 5 ani. Potrivit experților, prețurile vor crește până când cererea nu va fi suplinită cu producția din acest an.