Analiză: Cu cât s-au majorat salariile judecătorilor şi procurorilor în ultimii ani

  • 8 oct. 2019, 11:41
  • 664

În ultimii doi ani, salariile judecătorilor şi procurorilor aflaţi la începutul carierei în Moldova s-au majorat de două ori, constituind 7,6 mii lei şi, respectiv, 6,189 mii lei.

Informaţia a fost prezentată luni de preşedintele Centrului de Resurse Juridice (CRJM), Vlad Gribincea, la prezentarea analizei "Justiţia Republicii Moldova în cifre", transmite Infotag.

El a menţionat că, în România, un judecător primeşte la începutul carierei sale profesionale echivalentul a 28 mii lei, iar în Rusia - 18,7 mii lei. În cazul procurorilor, e vorba de salarii de 29 mii şi, respectiv, 18 mii lei.

"Cheltuielile pe justiţie în Moldova pe cap de locuitor au constituit, în medie, 17 euro. În Azerbaidjan şi Armenia cheltuielile sunt de aproximativ 8 euro, în România - 30 de euro, iar în ţările prospere care sunt membre ale Consiliului Europei, cheltuielile ajung în medie la 64 euro", a spus el.

Analiza a fost elaborată de CRJM în cadrul proiectului "Suport instituţional pentru dezvoltarea organizaţiei", implementat cu susţinerea Ambasadei Suediei.

Analiza a fost realizată în baza informaţiilor deschise privind activitatea instituţiilor, furnizate de Procuratura Generală, Consiliul Superior al Magistraturii, Uniunea Avocaţilor din Moldova şi rapoartele cu privire la Republica Moldova, colectate de experţii europeni.