Ministerul Finanțelor va avea o structură nouă

  • 19 aug. 2019, 16:40
  • 490


La Ministerul Finanțelor va fi creată o unitate de implementare care să monitorizeze, accelereze și să îmbunătățească implementarea proiectelor cu asistență străină, a anunțat ministra Natalia Gavriliță, în cadrul unei întâlniri de lucru pe care a avut-o cu șefii Direcțiilor finanțe a Consiliilor Raionale.

Potrivit ministrei, în prezent, se atestă un nivel foarte jos de implementare a proiectelor cu finanțare externă – 30%. „Este nedrept că banii disponibili pentru investiții în drumuri, de exemplu, nu sunt valorificați pentru dezvoltarea țării. Banii de pe hârtie trebuie să-și facă efectul benefic simțit în viața de zi cu zi a cetățenilor”, a declarat Natalia Gavriliță.

Aceasta le-a cerut șefilor Direcțiile Finanțe din întreaga țară să se izoleze de jocurile politice și să fie foarte atenți cum cheltuiesc banul public,  servind înainte de toate cetățenii, nu partidele sau conducătorii acestora.

„Am purtat un dialog despre adoptarea bugetelor locale pentru anul 2020, dezechilibrele generate de legea salarizării, cum transparentizăm achizițiile publice, cheltuielile capitale și alte probleme cu care se confruntă localitățile din întreaga republică. Le mulțumesc colegilor din cadrul direcțiilor Finanțe pentru responsabilitate în gestionarea finanțelor publice și deschidere față de soluționarea problemelor la nivel local”, a scris Natalia Gavriliță pe Facebook, după întâlnirea pe care a avut-o cu funcționarii din raioane.