Investiţii în active imobilizate. În anul 2017, comparativ cu anul 2016, investițiile în imobilizări necorporale au crescut cu 18,8%. Valoarea investițiilor în imobilizările corporale a constituit 22,9 miliarde de lei sau cu 3,1% mai mult față de anul 2016. Pe tipuri de imobilizări corporale, în anul 2017 s-a diminuat volumul investițiilor la clădirile rezidențiale cu 4,4%, iar la clădirile nerezidenţiale cu 5,1%. Creştere s-a înregistrat la construcţiile inginereşti cu 14,0%, la maşini, utilaje, instalaţii de transmisie – cu 5,2% şi la mijloacele de transport – cu 7,5%. Din total investiții realizate în anul 2017, cea mai mare pondere revine investițiilor în utilaje, maşini, instalații de transmisie, care a constituit 32,0%.
Investiţii în active imobilizate pe surse de finanţare. În anul 2017, pentru relizarea procesului investițional, au fost utilizate preponderent mjloacele proprii ale investitorului, care au însumat 15,3 miliarde de lei, ceea ce constituie 65,4% din volumul total al investițiilor realizate. Comparativ cu anul precedent acest indicator s-a diminuat cu 1,2%. Sursele bugetare (bugetul de stat şi bugetul unităţilor administrativ-teritoriale), îndreptate spre dezvoltarea economiei naţionale şi a sferei sociale, au însumat 2,7 miliarde de lei, în creștere cu 42,3% faţă de anul 2016.
Investiţii în active imobilizate pe forme de proprietate. Analiza structurii investiţionale pe forme de proprietate a arătat că cele mai mari investiții sunt realizate de sectorul privat. Agenţii economici ai sectorului nominalizat au valorificat 11,6 miliarde de lei investiţii, fiind în creştere cu 3,8% (în prețuri comparabile) faţă de anul 2016.
Cota-parte a entităţilor cu forma de proprietate publică a constituit 30,0% în volumul total al investiţiilor realizate. Întreprinderilor mixte şi celor cu proprietate străină le-au revenit 20,0% din investiţiile utilizate în total pe ţară.
Investiţii în active imobilizate pe tipuri de activităţi economice. În anul 2017 cea mai intensă activitate investiţională s-a reflectat la entităţile cu genul de activitate: administrare publică şi apărare care au realizat 15,8% din total investiţii, construcții – 15,2%, industria prelucrătoare – 13,3%, comerț cu ridicata și cu amănuntul – 11,3%, agricultură – 9,8%.