Fostul șef de la Finanțe susține moratoriul asupra premiilor bugetarilor

  • 1 aug. 2019, 17:16
  • 567

Predecesorul Nataliei Gavrilița la Ministerul Finanțelor, Ion Chicu, consideră că decizia de a pune moratoriu pe premiile bugetarilor până la 1 ianuarie 2020 e o decizie bună. Chicu spune că dacă în decembrie s-ar fi știut ce dezechilibru politic urma să se întâmple vara, decizia ar fi luat-o chiar el.  

Ion Chicu, acum consilier prezidențial, spune că abținerea de la oferirea premiilor în lege a introdus-o nu Gavrilița, ci precedenta guvernare, însă până la data de 1 iulie. 

„Era foarte dificil de estimat cu exactitate evoluția fondului de salariu pe instituții aparte, deși pe unități cunoșteam cum vor crește salariile. Deci, la acel moment, noi la minister cunoșteam, că pe parcursul anului la unele instituții se vor crea economii mari, iar la altele pot apărea insuficiențe la capitolul cheltuieli de personal. Anume pentru a evita apariția acestui dezechilibru și, undeva nedreptate, s-a decis introducerea moratoriului respectiv”, explică Ion Chicu.

Fostul șef de la Finanțe spune că prelungirea acestui termen este dictată de faptul că din cauza evoluțiilor politice nu s-a reușit rectificarea bugetului până la expirarea termenului de 1 iulie.

„Dacă știam în decembrie 2018, că lucrurile politice vor evolua în așa fel, aveam să insist eu personal pe includerea termenului 31 decembrie, nu 1 iulie. Dacă vrem performanță de la Ministerul Finanțelor, haideți să-l lăsăm în afara politicii... Ministrul actual trebuie să se ocupe mai puțin cu politica, dar și tot soiul de experți și surse media, ar fi mai bine să încerce să înțeleagă ce face acest minister, și apoi să vină cu acuzații. Așa cred eu, inclusiv, din experiența mea de activitate în acest minister”, a conchis Chicu.

Amintim că, la finele lunii iulie, Ministerul Finanțelor a înștiințat toate autoritățile publice că acestea nu vor avea voie să le achite sporuri salariale angajaților care muncesc la stat, până la 1 ianuarie 2020. Potrivit guvernării, măsura este una temporară și a fost luată din lipsă de bani.