Subvențiile vor fi egale cu 30% din mărimea salariului mediu pe economie pentru anul precedent și vor fi acordate pe un termen de 6 luni, pentru fiecare persoană angajată.
De asemenea potrivit legii, se vor acorda subvenții angajatorilor care vor adapta locurile de muncă necesităților persoanelor cu dizabilități și întreprinderilor care creează locuri de muncă în mediul rural și angajează la aceste locuri de muncă șomeri.
Totodată, persoanele fără un loc de muncă, ce vor fi înmatriculate la cursurile de formare profesională, vor beneficia de o bursă lunară neimpozabilă, în cuantum de 15% din salariul mediu lunar pe economie.
Legea va intra în vigoare la 6 luni de la data publicării în Monitorul Oficial. În acest răstimp, Guvernul urmează să prezinte Parlamentului propuneri pentru a aduce legislaţia în vigoare în corespundere cu prevederile noii legi.