Actual Tematici, futurism, vision level: Noua cultură a Change Makerilor - cei care îndrăznesc mai mult

  • 26 oct. 2017, 16:02
  • 661

Uneori este greu să aduni laolaltă antreprenori, community builders, leaders corporate, investitori şi reprezentanţi ai programelor de susţinere antreprenoriat, media şi academice, freelanceri, consultanti, coaches, pentru a oferi o perspectivă futuristă asupra ecosistemului antreprenorial şi evoluţiei tehnologice. Alteori este de la sine înțeles că marea întâlnire se va întâmpla!

Este cazul primei ediții a conferinței "Makers United: Educate.Innovate.Gooo!", care s-a desfășurat pe 25 octombrie,  în sala Aula Magna a ASE,  în cadrul European Maker Week 2017, inițiativă promovată de Comisia Europeană, Commitee of the Regions, Startup Europe și patronată de Parlamentul European. Evenimentul, organizat de Digital StartUP Academy (DSA) și Academia de Studii Economice Bucuresti (ASE), fiind singurul din Romania care face parte din aceasta miscare cu impact european dedicată culturii Change Makerilor si promovării domeniului tehnologiei și inovației.
De fapt, un eveniment-context perfect pentru ca Change Makerii şi liderii să inspire prin puterea exemplului, să ofere acces la educaţie tech şi ultime tendinţe, să asigure transfer de cunoştinţe şi bune practici ale industriilor pe care le reprezintă.

Ce se întâmplă atunci când tehnologia, educaţia şi inovaţia se întrepătrund?

Conferinţa a încurajat discuţii antrenante pe tematici şi tendinţe legate de produsele viitorului şi rolul Change Maker-ilor, a facilitat întâlnirea inovatorilor care prezintă soluţii smart (roboţi, AR/VR, blockchain, hackathons, biometrics), a permis exemplificare de bune practici şi, desigur, a favorizat acces către potenţiale colaborări. Bineînțeles, tematicile şi speakerii au fost de larg interes: 1. Change Makeri ai ecosistemului antreprenorial - Talent Garden, Nod Makerspace, Elite Business Women, Ashoka România, Societatea Antreprenorială Studenţească ASE Bucureşti, Digital StartUP Academy; Lideri de opinie ai mediului de afaceri şi media - Consultanţă – EY, Media – Revista Cariere, Finastra – FinTech Hacathon Program, IT services companies, Romstal (IoT smart houses); 3. Reprezentanţi ai organizatilor şi structurilor europene ce susţin proiecte smart şi dezvoltarea mediului de afaceri - Smart Everything Everywhere, INACO, DG Connect – Startup Europe Brussels. Inovatori şi antreprenori: Smart Solutions, HealthTech (AR/VR – Helios Vision), Smart Cities (Beia Consulting - biometrics, GHS Software – ASE Incubator), Telecom – Freewifi; 4. Reprezentanţi ai mediului academic şi susţinători ai educaţiei inovative.

Prin urmare, vorbim despre tematici îndraznete, speakeri remarcabili pe parcursul  panelurilor de discuții, sesiuni de Innovators Pitches si business networking, audienta fiind încurajată de participarea activă. Apoi vorbim și despre ce este  acela un Change Maker. O persoană care identifică nevoia de schimbare şi acţionează cu toate cunoştinţele, resursele şi entuziasmul de care dispun pentru a găsi soluţii care să răspundă problemelor din jurul lor.

Schimbare de mentalitate

În primul panel de discuţii interactive despre Rolul Change Makerilor în construirea viitorului, Ada Matei – fondatoare Digital StartUP Academy, alături de invitaţii ei au discutat despre contribuţia change makerilor în educarea, inspirarea, schimbarea de mentalitate şi inovare, dar şi despre dificultățile şi importanţa creării şi dezvoltării de comunităţi antreprenoriale (femei antreprenor, tech inovatori, industrii creative şi antreprenoriat social), al susţinerii dezvoltării de proiecte inovative startup. “Pe această idee, de Makers United, în această perioadă în lume sunt organizate peste 100 de evenimente“, a subliniat Ada Matei.  
Experienţa dezvoltării de ecosisteme şi impactul proiectelor antreprenoriale a fost dezbătut cu Corina Murafa - Managing Director la Ashoka România (reţea globală de change makeri în antreprenoriat social) şi cu Bianca Tudor – Founder, Elite Business Woman. “Comunitatea este create din parteneriate și idei. Lipsa de acces la finanțare reprezintă cea mai mare barieră a antreprenorilor sociali. De fapt, întrebarea este <Cum am putea încuraja parteneriatele și sinergiile?>“. Sinergii între inovatori și persoane cheie”, a evidențiat Corina Mustafa, subliniind că, avantajul comunității din care vine, respective Ahoka, este “Să nu fii singur!”.

“Îmi doresc foarte mult ca Change Makerii să nu fie politicieni! Change Makerii sunteți voi“, a afirmat Bianca Tudor adresându-se nu numai celor prezenți în general, ci studenților aflați de față în special.  
Daniela Palade Teodorescu - Editor In Chief al Revistei CARIERE, a prezentat rolul mass-media în crearea şi promovarea talentelor, antreprenorilor şi liderilor viitorului, vorbind despre contribuţia majoră pe care presa o joacă în susţinerea dezvoltării ecosistemului, educaţie inovativă şi vizibilitate pentru exemplele de Change Makeri care se remarcă prin rezultatele lor. “Nu vorbesc din perspectiva unui antreprenor, ci din cea a unui agregator de comunitate. În general, media adună comunități. Rolul mass media este să aducă oamenii la un loc. De fapt, cred că aceasta este media pozitivă. Suntem foarte buni din punct de vedere individual, dar când trebuie să facem o echipă e dificil.  În ediția pe octombrie a revistei CARIERE vorbim despre faptul că trebuie să fim pregătiți pentru schimbare.
Aș vrea ca în comunitatea pe care o avem în CARIERE să milităm pentru self leadership. În general mă feresc să folosesc sintagma povești de succes. Este vorba despre povești de valoare. Valoarea este ceea ce rămâne când succesul dispare. În fața schimbării unii ridică ziduri, alții ridică pânzele. Salvarea vine din conștiința fiecăruia“, a subliniat, printre altele, Daniela Palade Teodorescu în cadrul conferinței.

Profile versatile

În altă ordine de idei, dar pe același subiect, spre exemplu, panelul de discuţii Devices of Tomorrow a reunit profile versatile de change makeri, antreprenori şi inovator Intel, reprezentanţi ai organizațiilor şi structurilor europene ce susţin proiecte smart şi dezvoltarea mediului de afaceri – Smart Everything Everywhere, lideri ai mediului academic şi business (ASE Bucureşti, Romstal – IoT smart homes, Qualitance) care au dezbătut tematici şi tendinţe legate de produsele viitorului şi au explicat tehnologiile viitorului, impactul şi importanţa lor în lifestyle şi business of the future (roboţi, AR/VR, blockchain, hackathons, biometrics, Internet of Things and of Everything).

Panelul a abordat şi subiecte legate de gestionarea tehnologiilor, mecanisme de susţinere a inovaţiei, market readiness. De asemenea, sesiunea de pitch a facilitat acces la soluţii smart (AR/VR HealthTech, IoT Smart Cities, AI robotics, blockchain FinTech), dar a încurajat şi întâlnirea şi interacţionarea cu inovatorii, plus evidențierea bunelor practice ale industriilor.
Nu în ultimul rând, sesiunea de discuţii interactive Time to Collaborate for Tech Innovation & Future Careers a fost adresată importanţei colaborării dintre mediul academic, de afaceri, guvernamental şi startup-uri în vederea construirii susţinute a ecosistemului antreprenorial, rolului programelor antreprenoriale în dezvoltarea tehnologiei şi inovaţiei, precum şi schimbărilor legate de noi modele de locuri de muncă şi cariere, de competenţe necesare pentru angajatul viitorului şi tendinţe ale capitalului uman. Și tot nu în ultimul rând. Dan Nechita – Co-founder&President Smart Everything Everywhere a lansat, în cadrul panelului Devices of Tomorrow, provocarea-întrebare: “Pe ce tehnologie ați paria pentru următorii ani?“. Desigur, răspunsurile au fost diverse, “miza”punându-se în primul rând pe robotică, dar și pe evoluția domeniului hardware.

Un scop bine definit

Perspectiva asupra acestor subiecte a fost oferită de reprezentanţi ai mediului corporate (firma de consultanţă EY – Intelligent Automation , Microsoft - former Partner Business Evangelist, Innovation Consultant), dar şi de reprezentanţi ai structurilor europene (DG Connect & Startup Europe Brussels) şi ai programelor de accelerare startups (Finastra – Hackathon program, Societatea Antreprenorială Studenţească ASE Bucureşti).
Prin urmare, fie că vorbim de mediul de afaceri, de societatea civilă, de spaţiul antreprenorial, Change Makerii sunt ghidaţi de un scop bine definit, de vision level și pasiune, dar şi de dorinţa ca acţiunile lor să aibă un impact pozitiv, precum şi de a motiva şi ghida comunitatea din care fac parte.