În Moldova a crescut numărul locurilor de muncă vacante

  • 13 sept. 2017, 13:45
  • 1 980
  • 4

În aspect teritorial, cele mai multe locuri vacante sunt înregistrate în municipiul Chișinău – 3480. Un număr mare de locuri de muncă libere este și în municipiul Bălți – 1135. 

În Cahul sunt propuse 511 locuri de muncă vacante, în Florești – 467, în Aneii Noi – 438, iar în Ungheni – 365.

În UTA Găgăuzia agenții economici declară 313 locuri de muncă libere.

În același timp, cele mai puține locuri de muncă libere sunt în Dondușeni, unde sunt înregistrate 93 locuri, în Ștefan Vodă – 90, în Drochia – 77. De asemenea, un număr mic de locuri libere este declarat în Dubăsari – 73, Cantemir — 71, Criuleni – 60 și Glodeni — 52.

Din totalul de 10648 locuri de muncă vacante, 2227 sau 20% sunt destinate persoanelor cu nivel de instruire superior şi mediu de specialitate.

În activitatea financiară, economică sau comercială sunt disponibile 232 locuri de muncă. Sunt oferte pentru contabili – 114 locuri, casieri bancari – 18 locuri, economiști – 7, consultanți bancari – 6, precum și locuri de muncă pentru agenți — de asigurare, de vânzări, comerciali și imobiliari. 

Este nevoie de 409 specialiști în învățământ, dintre care 158 în învățământul preșcolar. În cel gimanzial sunt disponibile 100 locuri, în cel primar – 15, iar în cel liceal – 39. Pentru traducători, piața muncii propune 21 locuri de muncă vacante, iar pentru metodiști – 8. De asemenea, mai sunt locuri de muncă vacante pentru conducători de cercuri, instructori, formatori de limbi străine, profesori învățământul profesional.

În Republica Moldova, potrivit datelor ANOFM, este nevoie de 314 specialiști în domeniul sănătății: 129 asistenți medicali, 78 medici specialiști, 14 medici medicină generală, 15 medici de familie, 10 farmaciști etc.

Sunt așteptați la muncă 180 de inspectori de mai multe genuri de activitate – urmărire penală, poliție de frontieră, calitatea cerealelor și produselor etc.

În autoritățile publice, de asemenea, sunt locuri de muncă libere – 119.

Pe piața muncii din țara noastră sunt solicitate 75 locuri de muncă pentru ingineri. Sunt așteptați să depună dosarele 12 ingineri electricieni, 11 ingineri cadastrali, 10 ingineri mecanici, 6 ingineri tehnologi, 5 ingineri în telecomunicații etc.

Agenții economici au nevoie de 65 de manageri: în comerț – 23, în alte ramuri – 18, în serviciile de marketing – 9, în activitatea comercială – 8 și asistenți manageri – 7. De asemenea, mai sunt locuri libere de muncă pentru asistenți sociali – 52, programatori – 25, secretare – 24, jurisconsulți – 15, asistenți parentali – 13, șefi depozite – 8, specialist resurse umane – 8 etc.

În același timp, pentru persoanele cu nivel de instruire secundar profesional și pentru muncitorii necalificați, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă oferă 8421 locuri de muncă, ceea ce constituie 80% din numărul total de locuri vacante. 

Astfel, sunt așteptați la locul de muncă 2601 lucrători în industria textilă , dintre care, 2246 cusători. 

Pentru lucrătorii calificați în întreprinderi industriale sunt destinate 590 locuri de muncă vacante: controlori calitate – 82, electrogazosudori – 47, sudori – 43, cizmari – 32, strungari – 9, lăcătuș-reparator – 5 etc.

În domeniul agriculturii și silviculturii este nevoie de 154 persoane. Crescătorii de păsări și viticultorii au prioritate – 39 și respectiv, 37 locuri libere. Mai este nevoie de cultivatori legume – 15, muncitori la îngrijirea animalelor – 4, aparatiști la prelucrarea cerealelor – 6.

Pentru muncitorii auxiliari se propun 905 lucuri de muncă, dintre care: paznic – 47, sortator – 100, hamal – 174, spălător veselă – 58, dădacă – 17, infirmieră – 10, precum și recepționer mărfuri, călcător, bucătar auxiliar etc.

Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă sau pot accesa Portalul pieţei muncii: www.angajat.md, unde sunt postate locurile vacante oferite în fiecare raion, pe profesii.