Pe parcursul unui an de studii vor fi organizate trei sesiuni de susținere a examenelor de bacalaureat, și nu două cum a fost până în prezent. Legea care prevede acest lucru și decretul șefului statului privind promulgarea documentului vor fi publicate mâine în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, transmite MOLDPRES.
Astfel, candidații care nu vor promova unele probe în urma celor două sesiuni de examinare ordinare, vor putea susține examenul de bacalaureat încă o dată. Însă, de această dată elevii vor trebui să achite o taxă de examen. Mărimea acesteia va fi stabilită de guvern.
În termen de trei luni de la data intrării în vigoare a documentului publicat în Monitorul Oficial, guvernul va aduce actele sale normative în concordanță cu noua lege.