Copiii cu dizabilităţi severe, de vârstă şcolară obligatorie, vor putea urma instruirea la distanţă. Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării a propus spre dezbateri publice Instrucțiunea privind organizarea învățământului la distanță pentru copiii cu dizabilități.
Potrivit autorilor proiectului, învățământul la distanță se organizează în scopul asigurării incluziunii educaționale a copiilor cu dizabilități care, în contextul particularităților individuale de dezvoltare, nu pot fi prezenți în sala de clasă.
Sunt considerați eligibili pentru școlarizare prin învățământ la distanță copiii cu dizabilități severe de văz, auz, fizice, intelectuale, multiple, care afectează sub-stanțial capacitatea de participare efectivă la procesul educațional și care nu permit școlarizarea copiilor în condiții generale de învățare.
Copiii cu dizabilități, școlarizați prin învățământ la distanță, au dreptul să beneficieze de adaptarea curriculumului la una, la mai multe sau la toate disciplinele școlare, alocarea unei durate mai mari de timp pentru realizarea sarcinilor de învățare, ajustarea conținutului și a modului de rezolvare a sarcinilor de învățare, modificarea tehnologiilor de evaluare a performanțelor școlare, oferirea de note explicative scrise, interpreți de comunicare, dispozitive de transcriere, de ascultare sau oricare alte dispozitive care facilitează obținerea rezultatelor academice, adaptarea, după caz, a spațiilor fizice în instituția de învățământ.
Tehnologiile educaționale aplicate în învățământul la distanță se împart în sincrone și asincrone, primul dintre tipuri fiind dependent de locul de realizare. Tehnologiile educaționale sincrone presupun participarea concomitentă a elevului și a cadrului didactic în desfășurarea procesului educațional la distanță.
Planul de învățământ la distanță constituie bază pentru elaborarea planului educațional individualizat și, în funcţie de obiectivele planului și de capacitatea de participare a copiilor cu dizabilități la procesul educațional, pot fi operate modificări (excluderea, integrarea disciplinelor).
Solicitată să se pronunțe pe marginea proiectului, Nadejda Lavric, vicepreşedintă a Federaţiei Sindicale a Educaţiei şi Ştiinţei, a menţionat că învăţământul la distanţă este o oportunitate pentru dezvoltarea elevilor cu cerinţe educaţionale speciale, iar profesorii sunt deschişi pentru a implementa o astfel de instruire. „Totodată, există încă multe semne de întrebare în ceea ce priveşte finanţarea proiectului, cum vor fi remuneraţi pedagogii care vor participa la acest proces. Există şi cazuri de succes în ceea ce priveşte instruirea copiilor cu nevoi speciale. O elevă cu dizabilităţi locomotorii din Nisporeni a susţinut bacalaureatul foarte bine, după ce a urmat instruirea la domiciliu. Evident, este şi meritul profesorilor care au ghidat-o”.
Școlarizarea elevului prin învățământ la distanță se face în baza cererii părinților/altor reprezen-tanți legali, la care se anexează actele care confirmă eligibilitatea școlarizării prin învățământ la distanță. Conform datelor Biroului Naţional de Statistică, persoanele cu dizabilităţi reprezintă 5,1% din populaţia totală a ţării, iar elevii cu nevoi speciale constituie 1,7% din numărul total al copiilor din Republica Moldova. În medie, la 10 mii de locuitori revin 512 persoane cu dizabilităţi şi 172 de copii cu dizabilităţi la 10 mii de copii cu vârsta de până la 17 ani respectiv. Aproape fiecare a şaptea persoană cu nevoi speciale se încadrează în categoria celor cu dizabilitate severă.