Importanța mentoringului în domeniul IT

  • 22 iun. 2018, 11:09
  • 613

De când ne naștem, în toate etapele prin care trecem, suntem consiliați. Avem lângă noi părinții, apropiații, fiecare dintre aceștia ghidându-ne până la maturitate și nu numai. Ei bine, același proces are loc și în cazul identificării compatibilității cu un anumit job.

De ce are loc acest proces de orientare, de îndrumare? Este un proces esențial prin care fiecare dintre noi înțelegem din timp ce ne place, ce nu ne place, ne cunoaștem și devenim conștienți de calitățile noastre, realizăm pas cu pas unde ne dorim să ajungem, devenim atenți la opțiunile pe care le avem, de influența proprie sau de ce nu, de cum putem aduce un plus de valoare  în situații în care ne plasăm la un anumit moment.

Este important să avem parte de consiliere și orientare profesională specializată pentru a fi în concordanță cu locul de muncă ales încât ambientul să fie unul benefic, calitățile proprii să fie fructificate și încurajate încât productivitatea să fie la cote maxime.

Ce presupune mentoringul profesional?

Dacă vorbim despre dezvoltarea forței de muncă și despre creșterea competitivității economice, pe o piață a muncii în continuă schimbare, orientarea profesională specializată, consilierea și mentoringul sunt o necesitate.

Sunt instrumente utile ce contribuie activ la conștientizarea aptitudinilor și a calităților personale încât acestea să poată fi folosite la maximum de către angajat, în raport cu activitatea desfășurată. Știm cu toții cât este de important atât în plan personal cât și pentru angajator, ca ceea ce facem la locul de muncă să fie în acord cu noi, cu personalitatea și calitățile, cu valorile noastre proprii.

Orientarea profesională vine cu scopul de a ajuta angajatul să se descopere, să afle unde țintește, cum poate ajunge acolo și mai ales cum să își folosească atuurile în vederea atingerii obiectivului propus.

În ce constă de fapt acest proces? Ei bine, orientarea profesională este acea activitate prin care, împreună cu persoane avizate, cu specialiști, au loc discuții individuale, libere, despre vocații, valori, abilități de comunicare, abilități de învățare, teste de carieră, teste de dezvoltare personală și profesională și nu numai, prin intermediul cărora se dorește descoperirea direcției de carieră, cea mai potrivită pentru angajat.

Orientarea în carieră vine și ca o necesitate în situațiile în care se dorește regândirea planului inițial de carieră, stabilit de cele mai multe ori în adolescență, plan care odată cu schimbările rapide din piață și cu experiența acumulată în timp, poate fi modificat. Îndrumarea, orientarea profesională, vin ca beneficii atunci când suntem într-un moment în care simțim că ceea ce facem nu ni se mai potrivește, când simțim că ne dorim o schimbare dar nu știm sigur ce să alegem, spre ce anume să ne îndreptăm sau în momentul în care avem în vedere o reconversie profesională.

Unde poți primi consiliere profesională în IT?

În domeniul IT, Academia Credis le oferă cursanților posibilitatea de a beneficia de orientare profesională și de angajare directă după finalizarea cursurilor.

De-a lungul activității sale, Credis a inițiat și dezvoltat parteneriate cu companii din domeniul IT. Datorită acestor parteneriate, academia are acces la oferte de locuri de muncă pe care își dorește să le pună la dispoziția cursanților, propunându-și să susțină dezvoltarea profesională a absolvenților Credis și să creeze o comunitate prin care să promoveze talente, descoperind valorile, interesele și aptitudinile potrivite.. 

Prin orientare profesională și sesiuni de mentoring, cursanții Academiei Credis au șansa de a afla mai multe detalii despre posibilitățile de carieră și de certificare disponibile odată cu parcurgerea trainigurilor alese, pentru fiecare specializare aleasă.

Cum se desfășoară de fapt?

În momentul înrolării în cadrul primului curs, fiecare cursant primește informațiile introductive referitoare la programul în care s-a înscris precum și la pachetele de cursuri și căile pe care le poate urma cariera sa. De asemenea, pe măsură ce înaintează cu trainingurile pe care le urmează, avantajul cursanților este că aceștia beneficiază de consiliere constantă din partea consultanților profesioniști și pot cere oricând referințe cu privire la stadiul în care se află, ce pot face mai departe și care sunt șansele de carieră pe care le au. 

Printre cursurile susținute în cadrul Academiei Credis, în urma cărora cursanții pot primi îndrumările necesare în vederea obținerii unui loc de muncă, se regăsesc cursurile de rețelistică CCNA Routing and Switching, cursurile de Programare Web, de Linux sau Microsoft Windows Server 2016.

În timp, în cadrul Academiei a fost dezvoltat un program unic pe piața din România, denumit Start Carieră în IT, program al cărui principal scop este acela de a ajuta cursanții să poată fi încadrați mai ușor în cadrul unui loc de muncă pe piața IT&C, oferindu-le cursuri de specializare și posibilitatea de a acumula experiența premergătoare unui job, printr-un internship specializat pe domeniul ales, în cadrul companiilor partenere. Mai mult decât atât, toți cursanții au posibilitatea de a fi direct angajați, după finalizarea trainingurilor alese.

Noi suntem de părere că este benefic ca fiecare centru de training sau organizație din domeniul IT să pună accent pe sesiunile de mentoring si de orientare profesională, ținând cont de toate schimbările prin care trecem încă de la începutul carierei. Pe măsură ce parcurgem tot mai multe traininguri de specialitate, pe măsură ce acumulăm tot mai multă experiență, ocupațiile gândite ca fiind potrivite la începutul carierei se schimbă față de momentul inițial în care au fost alese. Prin acest sistem de consiliere câștigul este atât de partea angajatorului, productivitatea angajatului fiind la cote maxime, cât și de partea angajatului, acesta din urmă fiind ajutat să evolueze și să descopere noile aptitudini însușite de-a lungul timpului încât să fie în deplină concordanță cu funcția deținută iar randamentul să fie la cel mai înalt nivel. 

Cu siguranță prin implicarea specialiștilor, îndrumările primite reprezintă un punct important de plecare în vederea dezvoltării, evoluției în plan profesional și de ce nu, și personal.