În Franţa, dezbaterea zilei are loc în jurul noii reforme a învăţămîntului, în centrul căreia se află o totală modificare a examenului de bacalaureat. Ministrul de resort, Jean-Michel Blanquer, unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai preşedintelui Emmanuel Macron, renunţă în context la aşa-numitul principiu "egalitarist”, care a dus la multe decizii contra-productive în materie de educaţie.
Bacalaureatul în Franţa a fost dintotdeauna coşmarul a sute şi sute de mii de tineri datorită complexităţii sale şi marelui număr de probe: 11 în total. Ministrul educaţiei le reduce acum la patru probe scrise şi una orală. O probă de franceză, una de filozofie, două de specialitate şi un “oral” de 20 de minute.
Absolut toată presa franceză comentează reforma lui Jean-Michel Blanquer, iar ceea ce uimeşte în prezent este că demersul său întruneşte aprobarea majorităţii francezilor şi a majorităţii sindicatelor. Ceea ce nu s-a mai văzut de mult în Franţa în cazul unui ministru al educaţiei. El pare să fie cel mai apreciat, cel mai popular responsabil politic care s-a ocupat în ultimii 15 ani de acest sector. Nimeni nu îi contestă competenţa. Munca sa pe teren şi contactele cu profesorii sunt aplaudate de toată lumea. Si, în plus, el a avut curajul să demoleze nişte tabuuri.
Un prim mesaj al său a fost: destul cu “egalitarismul”. Sigur, deviza Républicii Franceze rămîne “Liberté, égalité, fraternité”. Una este însă egalitatea oamenilor în faţa legii, şi alta este cînd (aşa cum au făcut unii miniştri) renunţi la sistemul de notaţie în şcoală ca nu cumva să se simtă marginalizaţi elevii mai puţin pregătiţi. Una este să încerci să creezi o societate bazată pe egalitatea şanselor, şi alta este abolirea competiţiei la şcoală, ca nu cumva cel care iese pe locul al doilea să nu se simtă "stigmatizat" sau "marginalizat". Gîndirea politică corectă asociată cu diverse doctrine "egalitariste" au făcut mult rău învăţămîntului în Franţa, perturbînd ritmurile şcolare şi toate reperele în materie de educaţie.
Jean-Michel Blanquer a decis însă revenirea la valorile fundamentale. El a reintrodus clasele bilingve şi sudiul limbilor clasice (greaca şi latina), ca să înţeleagă copiii cum a fost construită civilizaţia europeană. Imnul naţional a fost reintrodus în şcoli şi poate că într-o zi vor deveni obligatorii şi uniformele, este în orice caz dorinţa ministrului. In numele unei "modernităţi" discutabile multe experienţe au însemnat doar pierdere de timp. În ultimii ani profesorii erau îndemnaţi să renunţe la tradiţionalele ore de "dictare" cotidiană şi la exerciţiile de memorizare. Iar directorilor li s-a cerut să abandoneze ceremoniile de acordare a diplomelor.
Noul ministru a spus însă stop, ne întoarcem la ceea ce era solid şi eficient. Inclusiv la vechea metodă prin care copiii învăţau să citească, prin recunoaşterea silabelor. Pentru că metoda "modernă", numită "globală" (şi uneori semi-globală) a fost o catastrofă.
Este aproape uluitor cum în Franţa întoarcerea la practici care au fost simple, clare şi eficiente apare ca o nouă revoluţie în materie de educaţie. Ministrul mai vrea să interzică telefoanele mobile în şcoală, să reintroducă disciplina şi să reabiliteze autoritatea profesorului. Un veritabil big-bang deci, care probabil că va provoca multe dezbateri şi probabil şi reacţii contestatare. Anul acesta se împlinesc 50 de ani de la revoltele din 1968. Ori, exact acestei generaţii i se reproşează că a distrus, în numele “egalitarismului”, autoritatea profesorilor în şcoli. Poate că era şi timpul ca această aberaţie să fie îndreptată.
În Franţa, dezbaterea zilei are loc în jurul noii reforme a învăţămîntului, în centrul căreia se află o totală modificare a examenului de bacalaureat. Ministrul de resort, Jean-Michel Blanquer, unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai preşedintelui Emmanuel Macron, renunţă în context la aşa-numitul principiu "egalitarist”, care a dus la multe decizii contra-productive în materie de educaţie.
Bacalaureatul în Franţa a fost dintotdeauna coşmarul a sute şi sute de mii de tineri datorită complexităţii sale şi marelui număr de probe: 11 în total. Ministrul educaţiei le reduce acum la patru probe scrise şi una orală. O probă de franceză, una de filozofie, două de specialitate şi un “oral” de 20 de minute.
Absolut toată presa franceză comentează reforma lui Jean-Michel Blanquer, iar ceea ce uimeşte în prezent este că demersul său întruneşte aprobarea majorităţii francezilor şi a majorităţii sindicatelor. Ceea ce nu s-a mai văzut de mult în Franţa în cazul unui ministru al educaţiei. El pare să fie cel mai apreciat, cel mai popular responsabil politic care s-a ocupat în ultimii 15 ani de acest sector. Nimeni nu îi contestă competenţa. Munca sa pe teren şi contactele cu profesorii sunt aplaudate de toată lumea. Si, în plus, el a avut curajul să demoleze nişte tabuuri.
Un prim mesaj al său a fost: destul cu “egalitarismul”. Sigur, deviza Républicii Franceze rămîne “Liberté, égalité, fraternité”. Una este însă egalitatea oamenilor în faţa legii, şi alta este cînd (aşa cum au făcut unii miniştri) renunţi la sistemul de notaţie în şcoală ca nu cumva să se simtă marginalizaţi elevii mai puţin pregătiţi. Una este să încerci să creezi o societate bazată pe egalitatea şanselor, şi alta este abolirea competiţiei la şcoală, ca nu cumva cel care iese pe locul al doilea să nu se simtă "stigmatizat" sau "marginalizat". Gîndirea politică corectă asociată cu diverse doctrine "egalitariste" au făcut mult rău învăţămîntului în Franţa, perturbînd ritmurile şcolare şi toate reperele în materie de educaţie.
Jean-Michel Blanquer a decis însă revenirea la valorile fundamentale. El a reintrodus clasele bilingve şi sudiul limbilor clasice (greaca şi latina), ca să înţeleagă copiii cum a fost construită civilizaţia europeană. Imnul naţional a fost reintrodus în şcoli şi poate că într-o zi vor deveni obligatorii şi uniformele, este în orice caz dorinţa ministrului. In numele unei "modernităţi" discutabile multe experienţe au însemnat doar pierdere de timp. În ultimii ani profesorii erau îndemnaţi să renunţe la tradiţionalele ore de "dictare" cotidiană şi la exerciţiile de memorizare. Iar directorilor li s-a cerut să abandoneze ceremoniile de acordare a diplomelor.
Noul ministru a spus însă stop, ne întoarcem la ceea ce era solid şi eficient. Inclusiv la vechea metodă prin care copiii învăţau să citească, prin recunoaşterea silabelor. Pentru că metoda "modernă", numită "globală" (şi uneori semi-globală) a fost o catastrofă.
Este aproape uluitor cum în Franţa întoarcerea la practici care au fost simple, clare şi eficiente apare ca o nouă revoluţie în materie de educaţie. Ministrul mai vrea să interzică telefoanele mobile în şcoală, să reintroducă disciplina şi să reabiliteze autoritatea profesorului. Un veritabil big-bang deci, care probabil că va provoca multe dezbateri şi probabil şi reacţii contestatare. Anul acesta se împlinesc 50 de ani de la revoltele din 1968. Ori, exact acestei generaţii i se reproşează că a distrus, în numele “egalitarismului”, autoritatea profesorilor în şcoli. Poate că era şi timpul ca această aberaţie să fie îndreptată.