Drepturile consumatorilor trebuie promovate încă din şcoală

  • 19 mar. 2019, 10:25
  • 668

În fiecare an, la 15 martie este marcată Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor, zi în care publicul este famili­arizat cu importanţa cunoaş­terii şi protejării drepturilor oamenilor în calitatea lor de consumatori. Data a fost aleasă ca urmare a discursului ţinut, la 15 martie 1962, de preşedintele american, John F.Kennedy, în care el a definit pentru prima dată drepturile consumatorului.

Datele Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței din Republica Moldova de­monstrează că încălcări ale dreptu­rilor consumatorilor se înregistrea­ză în diferite domenii, iar 70 la sută din litigii sunt rezolvate în favoarea cetăţenilor. Despre calitatea ser­viciilor oferite consumatorilor am discutat cu doi lideri sindicali.

Valentina Chiriac, preşedinta Federaţiei „SindLUCAS”, a subli­niat că fiecare salariat este şi con­sumator, de aceea angajaţii din comerţ şi alimentaţie publică sunt interesaţi ca produsele pe care le vând să fie de calitate. „Înainte de angajare, salariaţii din aceste do­menii sunt instruiţi la ce tempera­turi pot fi păstrate anumite produ­se. Totodată,  ei au grijă ca mesele pe care se prepară bucatele să fie curate şi tratate cu dezinfectant. La întreprinderile afiliate Federaţiei „SindLUCAS” sunt afişate dreptu­rile consumatorilor, există condici de sugestii şi reclamaţii”.

Liderul sindical este de părerea că drepturile consumatorilor tre­buie promovate încă din şcoală.

Ana Selina, preşedinta Federaţi­ei „Sindindcomservice”, s-a arătat îngrijorată de faptul că, chiar dacă au fost aprobate Strategia de ali­mentare cu apă şi sanitaţie pentru anii 2014-2028, Legea nr.303 pri­vind apa potabilă şi canalizarea, precum şi un şir de hotărâri de Guvern, domeniul dat se dezvoltă foarte greu. „Cu regret, întreprin­derile au multe pierderi. Locuinţele sunt uzate, în asemenea condiţii, cum pot fi asigurate servicii de ca­litate de alimentare cu apă? Apa nu este marfă, este un drept al omu­lui. Administraţia publică locală nu investeşte practic nimic în dezvol­tarea fondului locativ. Suntem în­grijoraţi de starea reţelelor, care nu sunt schimbate câte 20-30 de ani. Vom cere noului Guvern să creeze o subdiviziune, care ar monitoriza cum se execută legile şi actele nor­mative. Sindicatele depun eforturi pentru ca salariaţii să presteze ser­vicii de calitate şi vom crea toate condiţiile ca aceste servicii să se dezvolte”, a punctat Ana Selina.

Liderul sindical i-a felicitat pe salariaţii din ramură, cu prile­jul Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor, dorindu-le o viață mai bună într-o țară pros­peră, servicii de calitate înaltă.