Bugetul familiei: 10 sfaturi pentru a scăpa de datorii

  • 18 oct. 2016, 16:25
  • 3 617
  • 9

Nu-ți mai ajung banii de la o lună la alta, ai datorii și nu mai știi ce să faci? Iată cele 10 porunci ale unei familii eficiente financiar. Bineînțeles, cel mai bine ți-ar prinde o mărire de salariu, dar poți învăța și să folosești la maximum ceea ce ai. 

CUM POȚI SCĂPA DE DATORII

  • Ține evidența venitului și a cheltuielilor. Evident, cele din urmă trebuie să fie măcar cu puțin mai mici, decât primele. Astfel, vei putea să faci economii, și nici vorbă să mai ai datorii.
  • Când iei salariul, plătește întâi datoriile la bănci și facturile. Pune de o parte bani pentru mâncare și alte lucruri absolut necesare. Din ce rămâne, pune o parte din sumă într-un plic sau un borcan. Vei hotărî mai târziu ce faci cu ei, dar sigur nu îi vei cheltui pe lucruri inutile. Cel mai bine ar fi ca aceștia să devină economii sau fond de urgență, pentru când ți se strică frigiderul sau rămâi – Doamne, ferește! – fără job.
  • Nu cheltui prea mulți bani pe lucruri drăguțe, dar inutile. Și nici pe cadouri. Nu înseamnă că nu vei mai dărui, dar vei încerca să găsești lucruri utile, frumoase, dar ieftine ca să le dai celor dragi cu diverse ocazii.
  • Nu cumpăra nimic din impuls. Cel mai bine ar fi să mergi întotdeauna la cumpărături cu o listă și să te ții de ea. Altfel, ajungi să ai datorii fără să-ți dai seama.
  • Atunci când vrei să cumperi ceva scump, interesează-te. Vezi unde poți găsi obiectul dorit la o calitate satisfăcătoare și la prețul cel mai mic.
  • Nu-ți faci credite pentru cumpărăturile uzuale.Ține cât mai puțini bani în portofel.
  • Fă un meniu săptămânal al familiei în avans. Vei fi mai eficient la cumpărături și există un risc mai mic să faci prea multă mâncare și să se strice.
  • Menține-ți automobilul în bună stare. Dacă nu sari peste reviziile programate, o poți folosi mai mult timp și va avea nevoie de mai puține reparații.
  • Citește toate contractele înainte de a le semna – fie că faci un împrumut la bancă, fie că te abonezi la o companie de cablu etc. Da, și ce scrie cu caractere mici. Ai putea afla lucruri care te-ar putea feri de probleme pe viitor și de datorii nedorite. Dacă lucrurile nu sunt tocmai curate, nu semna.