Aplică la Universitatea de Stat din Tiraspol în turul II

  • 3 aug. 2017, 18:05
  • 2 655

Universitatea de Stat din Tiraspol este o instituție de învățământ superior care își are sediul în Chișinău. Aceasta este prima instituție de învățământ superior din Republica Moldova acreditată de Guvern. Pe parcursul a 80 de ani, Universitatea de Stat din Tiraspol a format la facultățile și departamentele sale peste 60 de mii de specialiști de înaltă calificare din care s-au evidențiat oameni de cultură, savanți și profesori universitari, scriitori, personalități cu renume în cultură și învățământ.

Cei care vor să se numere printre studenții acestei instituții de învățământ, dar nu au reușit să depună documentele în primul tur, nu trebuie să se dezamăgească pentru că mai au o șansă. Chiar dacă sesiunea de bază a admiterii la studiile superioare de licență s-a încheiat, rezultatele intermediare fiind anunțate pe 3 august, urmează sesiunea suplimentară de admitere. Absolvenții care nu au reușit să depună documentele în turul I, au posibilitatea să facă acest lucru în perioada 10 - 25 august, însă aceștia pot pretinde doar la locurile neacoperite în sesiunea de bază.

În aceeași perioadă, au posibilitatea să depună cererea de participare la sesiunea suplimentară și studenții care vor să facă masteratul în cadrul Universității de Stat din Tiraspol. Rezultatele finale, atât pentru ciclul I, cât și pentru ciclul II, vor fi anunțate până în data de 31 august.