Acest tip de instruire este o perspectivă bună pentru viitorul şcolilor profesionale

  • 12 feb. 2019, 15:25
  • 675

Tot mai mulţi tineri din ţară op­tează pentru învăţământul profe­sional dual, care prevede încadra­rea elevilor în câmpul muncii în timpul studiilor. În anul curent de învăţământ, peste 1100 de elevi s-au înscris în şcoli profesiona­le, colegii şi centre de excelenţă pentru a studia acest sistem. Şi numărul agenţilor economici care solicită ucenici este în creştere. Doar în acest an, 23 de companii au încheiat contracte cu institu­ţiile de învăţământ. Un exemplu de succes al învăţământului dual îl constituie Şcoala profesională nr. 3 şi Şcoala profesională nr. 5 din Bălţi, în care studiază prin această metodă peste 100 de elevi. O parte dintre viitorii mun­citori petrec trei zile pe săptămâ­nă la companii germane, turceşti, italiene şi poloneze din oraş, lu­cru pentru care sunt remuneraţi.

Eugeniu Cibota, profesor de discipline tehnice la Şcoala profe­sională nr. 5 din Bălţi, una dintre persoanele cheie care au elabo­rat bazele învăţământului dual în ţară, a declarat că acest tip de instruire este singura perspectivă pentru viitorul şcolilor profesio­nale.

„În multe state din UE, elevii încă din clasele V-VI au o zi liberă pe săptămână, în care li se permi­te să viziteze diferite întreprinderi. Cea mai mare problemă constă în faptul că unii agenţi economici nu sunt deschişi să investească în învăţământul dual, dar vor speci­alişti, în acelaşi timp. În Germania, de exemplu, şcolile profesionale sunt practic proprietatea anga­jatorilor. La Şcoala profesională nr. 5 din Bălţi, învăţământul dual se implementează deja de doi ani, astfel că 80 la sută dintre absol­venţii instituţiei au fost angajaţi la întreprinderea germană „Draxl­Maier” SRL”, a remarcat  Eugeniu Cibota.

Vadim Bubulici, manager pe for­mare profesională din cadrul „DraxlMaier”, susţine că învăţământul dual se implementează la companie din 2014, aici fiind amenajate şi săli de studii pentru elevii şcolilor profesionale. Din 2014 şi până în prezent, 90 de elevi au făcut ore practice la companie, în ca­drul învăţământului dual, iar 75 la sută dintre ei s-au angajat aici după înche­ierea studiilor. La Şcoala profesională nr. 3 din Bălţi studiază în prezent peste 300 de elevi, dintre care 70 sunt înca­draţi în învăţământul dual.

„Este vorba de cusătorese, care des­făşoară orele practice la două întreprin­deri de la Bălţi, una la Făleşti şi a patra unitate economică se află la Glinjeni, raionul Făleşti. Fiind încadrate în acest sistem, elevele respective beneficiază de salariu şi indemnizaţie din partea întreprinderii, care le achită şi transpor­tul de la muncă spre casă şi invers”, a menționat Vera Ţuvrilă, director-adjunct pentru instruire şi producere al şcolii.

Potrivit conducerii şcolilor profesio­nale de la Bălţi, datorită învăţământului dual, numărul elevilor a crescut simţitor în ultima perioadă. Pasul următor ar fi Legea uceniciei, care ar permite acor­darea anumitor facilităţi companiilor pentru pregătirea tinerilor muncitori.

O echipă de la CNSM a vizitat în săptămâna curentă mai multe compa­nii şi şcoli profesionale de la Bălţi, care implementează învăţământul dual. Po­trivit lui Vasile Patraşcu, consilierul pre­şedintelui CNSM, Campania naţională de promovare a învăţământului dual „Înveţi. Munceşti. Câştigi” a prins rădă­cini puternice.

„CNSM promovează şi susţine aceas­tă campanie, iar cel mai important as­pect în ea este cel legat de salarizare. Învăţământul dual se implementează de mai mulţi ani în UE, dorim ca acesta să fie consolidat şi în Moldova, pentru că au de câştigat şi elevii, şi angajato­rii”, a conchis Vasile Patraşcu.