ABA ROLI Moldova lansează cea de-a doua ediție a programului de instruire pentru tinerii din profesii juridice. Cine poate aplica

  • 28 nov. 2017, 8:52
  • 868

Asociația Barourilor Americane Inițiativa pentru Supremația Legii în Moldova (ABA ROLI Moldova) anunță demararea celei de-a doua ediții a programului de instruire și dezvoltare profesională pentru tinerii din profesii juridice. Programul este destinat tinerilor judecători, procurori și avocați cu o experiență profesională de până la 10 ani.

Conform anunțului, instruirea va consta din sesiuni de instruire în domeniile: comunicare, etică și conduită profesională, tehnici și abilități de pledare în fața instanței, de scriere a documentelor juridice și argumentare a pretențiilor forumlate. La fel, participanții vor discuta cu profesioniști din sistemul justiției pe teme de interes comun pentru profesiile juridice.

Programul va contribui la consolidarea profesionalismului și excelenței profesiilor juridice prin oferirea oportunităților de instruire și dezvoltare profesională a tinerilor juriști, dar și la crearea unei relații mai bune de cooperare între tinerii din profesii juridice, inclusiv prin dezvoltarea și realizarea unor inițiative comune.

Programul ABA ROLI Moldova pentru tinerii din profesiile juridice va începe la 1 februarie 2018 și se va desfășura până la 31 iulie 2018. Instruiri și discuții vor avea loc în fiecare lună.

Doritorii de a participa la cursurile de instruire, trebuie să expedieze, până la 12 ianuarie 2018, CV-ul și o scrisoare de intenție la adresa office.moldova@abaroli.org. Vor fi selectate doar 30 de persoane.

Programul ABA ROLI Moldova pentru tinerii din profesiile juridice este la a doua ediție. Acest program este implementat cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Chișinău și este finanțat printr-un grant acordat de către Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii.